Aşadar, aproximativ 15.000 de oameni au manifestat – în cadrul celei mai mari demonstraţii organizate în Republica Moldova de la protestele de stradă din 2009, după cum apreciază agenţiile internaţionale de presă -, sâmbătă, în Chişinău, solicitând reintroducerea religiei ca materie de studiu în şcoli. Protestatarii, în frunte cu Mitropolitul Vladimir, şeful Bisericii Ortodoxe din Moldova  - au susţinut că religia, eliminată de regimul sovietic, reprezintă o componentă esenţială pentru identitatea naţională. Poate este necesar să spunem că, în Republica Moldova, peste 95% dintre credincioşi sunt ortodocşi, iar Biserica Ortodoxă, organizaţie autonomă aflată sub tutela Bisericii Rusiei, este cea mai mare biserică a ţării, cu circa 1.300 de parohii.

Sunt convins că actuala coaliţie portocalie, aflată la putere în Republica Moldova, va săvârşi greşeala fatală să satisfacă cererea protestatarilor de la Chişinău. În primul rând din raţiuni electorale. Fără a fi învăţat că, atunci când este vorba de privilegii, oamenii în sutană – şi aici nu mă refer numai la ortodocşi! – se fac frate cu Necuratul cât ai clipi.

Apoi, aceiaşi inşi, odată ce le-ai întins un deget, nu mai stau pe gânduri până să-ţi apuce toată mâna, pentru ca, mai apoi, să te călărească de-a binelea, înainte de a te înghiţi cu totul. Şi ştim cu toţii ce urmează: obligativitatea religiei în şcoli, icoane prin sălile de clasă, proclamarea religiei respective ca religie de stat, bani de la buget scurşi în gaura neagră a construcţiilor megalomanice etc.

Şi bineînţeles, ca bonus, cohorte de bolnave psihic, cu evidente trăsături de delir mistic, răcnind cu crucea în mână contra legalizării avortului, a prostituţiei ori marşurilor deloc ortodoxe, însă înjurându-se ori călcându-se în picioare pentru o sticluţă cu aghiasmă.

Călin BOSTAN

Totuşi, săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s Ratings Services a coborât ratingul aceleiaşi ţări, precizând că această retrogradare reflectă revizuirea în jos a proiecţiilor macroeconomice pe termen mediu. Retrogradarea vine la o zi după ce aceeaşi agenţie a scos Grecia din categoria investment grade şi a coborât ratingul Portugaliei cu două trepte.

Cu sau fără dezminţiri ale acestor zvonuri, fie ele duşmănoase ori ba, un lucru este cert: pieţele financiare sunt agitate de zvonurile potrivit cărora anumite agenţii de evaluare ar fi pe punctul de a retrograda ratingul Spaniei, sau chiar că Spania ar putea fi următoarea ţară care va cere ajutorul F.M.I. Aceasta pentru că, alături de Portugalia, Spania este unul din statele din zona euro care îi preocupă pe investitori. Deficitul public a explodat anul trecut, iar guvernul socialist a promis un plan de austeritate pentru a reduce deficitul la trei procente din PIB în 2013.

Fără alte consideraţii economice, constat că analiştii de specialitate români au cam tratat cu refuz această problemă. O criză economică majoră a Spaniei ar avea efectul unei lovituri de berbece asupra României. Imaginaţi-vă, în cazul unei situaţii de criză, chiar dacă nu la proporţiile celei greceşti, ce se va întâmpla cu căpşunarii noştri. În primul rând, nu vor mai putea trimite niciun ban. Apoi, şi-ar lăsa familiile pe drumuri. Şi, nu în ultimul rând, s-ar întoarce în ţară, cu şanse minime de angajare. Şi. să te ţii atunci rată a şomajului, a sărăciei, a criminalităţii şi a altor derivate!

Calin BOSTAN

Repet, de umplutură, căci ce era de spus s-a spus, prin „motivaţia juriului”. Adică voi spune faptul că mă văd, încă o dată, în situaţia de a recunoaşte că, cel puţin în domeniul relaţiilor cu presa, Emil Constantinescu – cotat de unii drept cel mai slab preşedinte post-decembrist, dar apărat de alţii cu argumentul că a fost singurul care nu s-a lungit mai mult decât i-a permis plapuma Constituţiei – a stat cel mai bine. Iar faptul că ziariştii adunaţi la Balul Presei – şi aici chiar nu mă interesează cât sunt ei de reprezentativi – au făcut actul reparator şi l-au băgat pe Traian Băsescu în aceeaşi oală cu Ion Iliescu, oală plină cu lăturile pe care ei înşişi le-au revărsat asupra ziariştilor, nu poate fi decât un gest ce trebuie aplaudat la scenă deschisă.

Ceea ce şi fac, subscriind cu totul la argumentaţia celor care i-au conferit preşedintelui premiul în cauză.

Călin BOSTAN

Dacă întrebarea, retorică, ce-i drept, îl are ca obiect pe preşedintele de onoare al P.S.D., Ion Iliescu, răspunsul vine de la sine: aşa este el, nesimţit până în măduva oaselor, şcolit într-ale miciunii şi dezinformării. Dacă aceeaşi întrebare se referă la „Marean care este”, răspunsul este la fel de simplu, dar mă abţin să-l dau,căci aş risca să fiu acuzat de discriminare rasială. Culmea este că ambii netrebnici invocă un principiu oarecum corect, acela că totul se plăteşte. Deşi, în cazul lor, vorba nu prea are reflectare în realitate, căci parcă văd că Iliescu va sfârşi în patul lui, probabil în somn, iar primarul sectorului cinci va scăpa de „puşcăraie”.

Dar, pentru cei care, vreo clipă, ar înclina să creadă o vorbuliţă din cele grăite, ieri, de aceşti doi monştri sacri ai Partidului Social Democrat, de fantomele cărora Victor Ponta nu va scăpa partidul muţi ani de-acum încolo, să facem doar două observaţii. Prima se referă la Ion Iliescu, cel sărac şi cinstit, care a permis, în îndelungata sa domnie în fruntea social-democraţilor, apariţia unor asemenea monştri mutanţi precum senatorul Voicu. A doua îl are ca subiect pe Marian Vanghelie, nimeni altul decât cel care a muncit, câteva luni, din fericire degeaba, pentru a-l posta pe Cătălin Voicu într-un post-cheie, de stăpân absolut, în cadrul serviciului de informaţii al Poliţiei. Adică în fruntea celor care „îl lucrau”, deja, pe senator.

Aşa că, în principiu, cei doi cugetători ar trebui să vorbească exclusiv pentru cititorii revistelor cu benzi desenate pentru copii de grădiniţă, căci riscă să nu fie crezuţi nici măcare de fanii tabloidelor ce descriu rocadele din alcovurile fotbaliştilor şi ale fetelor din show-biz.

Călin BOSTAN

În schimb, au strâns mai multă suflare „independenţii” lui Gabriel Oprea&co., la lansarea publică, ce a urmat Conferinţei Naţionale, ocazie cu care au fost prezentat public proaspeţii aleşi din fruntea Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Am văzut că mulţi dintre comentatorii celor două evenimente le-au tratat separat, fără a face legături, în afara celor ce ţin de senzaţional ori de remember al istoriei foarte recente, între ele. Or, o legătură puternică există, şi se numeşte Marian Sârbu.

Încă de la apariţia pe piaţă a ideii constituirii U.N.P.R., ideologii acestei noi formaţiuni politice au marşat, ca idee de bază a doctrinei U.N.P.R., pe sprijinul reciproc cu sindicatele, sprijin care ar putea să-i facă pe independenţi să câştige bătălia pe partea stângă a eşichierului politic. Or, acest sprijin nu ar putea veni decât printr-un singur om, fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu, foarte probabil cel mai respectat demnitar în viaţă al domeniului, din ultimii 20 de ani. Căci acesta a izbutit să-şi câştige, fără drept de apel, respectul tuturor partenerilor de dialog social, pe parcursul tuturor mandatelor pe care le-a avut în fruntea acestui minister. Din acest motiv, am considerat, încă din start, plecarea lui Marian Sârbu în tabăra independenţilor ca fiind una dintre cele mai mari pierderi, la capitolul resurse umane, a social-democraţilor. Or, lipsa de reacţie a confederaţiilor sindicale la chemarea P.S.D. în vederea „protestelor de masă” din ziua de 1 Mai, mi se pare a nu fi o simplă coincidenţă cu lansarea publică a U.N.P.R. Pentru că nu aş exclude ca sindicaliştii să fi primit din partea lui Marian Sârbu un semnal de non-combat de Ziua Muncii.

Călin BOSTAN

Pe principiul „tace şi le face”, oamenii lui Gabriel Oprea au izbutit, iată, să confişte social-democraţilor până şi ziua de 1 Mai. Aceştia din urmă, perocupaţi şi prea ocupaţi cu „dosărelele” pe care se laudă că le vor întocmi dezertorilor uneperişti, au întârziat cu anunţul-surpriză legat de manifestările socialiste de Ziua Muncii, altele decât vanghelioanele de primăvară, respectiv pomana cu mici şi bere de prin parcurile Capitalei. Drept pentru care, locul l-au ocupat „independenţii”, care o vor pune de o fiesta în Piaţa Constituţiei, când vor lansa, cu mare fast, noul partid, şi când îi vor privi cu dispreţ pe foştii lor colegi de partid. Ori poate că le vor face poftă cu vreun mic, cu vreo bere, cu vreo adeziune, cu vreun (de)concentrat, aşa, de dragul vremurilor nu de mul apuse…

Călin BOSTAN

Dar, să revenim. Spuse Simona Sensual: „Succesul e ca şi când ai fi însărcinată. Toată lumea te felicită, dar nimeni nu ştie de câte ori ai fost f…”. Repet, o observaţie de bun-simţ, cu mare aplicabilitate nu doar în domeniul modei, ci, iată, şi în viaţa politică. Şi spun acest lucru întrucât sunt convins că absolut independent de personajul citat mai spus, unul dintre politicienii români care se distinge prin calitatea discursului său polemic, spune, practic, acelaşi lucru, aşa cum puteţi citi în interviul din pagina alăturată.

Veţi fi constatat, citind respectivul interviu, că deputatul buzoian Cezar Preda recunoaşte un lucru pe care toată lumea îl ştie, dar cei implicaţi refuză să-l recunoască. Acela că lumile modellingului şi politicii se aseamănă izbitor, prin aceea că în ambele există o curvăsăreală – cuvântul „prostituţie” prea te împinge cu gândul către penal! – pe cinste. A, ca să fiu corect, a mai afirmat-o şi Ludovic Orban, dar într-un context mult mai asemănător cu cel în care a comis Simona Sensual cugetarea în cauză.

Şi voi exemplifica din interviul în care buzoianul Preda spune lucrurilor pe nume. „Fiecare a fost pupila cuiva! De la miniştri, la secretari de stat şi şefi de agenţii. Noi plătim fiecare gram de incompetenţă introdus în executivul României. Toţi fug de răspunderea nominalizării sau susţinerii în momentul în care acel om greşeşte şi avem destul de mulţi în Guvern care fac greşeli, iar acest lucru se vede. Fac greşeli, dar nu plătesc. N-au de ce să plătească! (…) Nu‑mi aduc aminte să fi dorit cineva să facă poze nici cu Boc, nici cu Videanu, nici cu Blaga, nici cu Preda sau să stea să se pupe, dar tot spaţiul public dorea să stea de vorbă cu Elena Udrea. Pentru oamenii politici, acesta este un semn de mare reflecţie, pentru că trebuie să reflectezi cine eşti de fapt, nu ce putere ai. Elena Udrea a crescut foarte mult! A stat la bătaie, a luat ciocanele în cap! Le duce! Creşte!”.

Repet, nu vreau să jignesc pe cineva, dar citind cele spuse mai sus, nu îmi pot reprima o întrebare: care dintre cele domenii este mai curat?

Călin BOSTAN

Cum ar fi, de exemplu, acela că bravii noştri politicieni se dau de ceasul morţii, unii să schimbe Constituţia, alţii să o combată, pe când sistemul sanitar românesc zace în cea mai cruntă mizerie. Care mizerie rămâne necunoscută, de cele mai multe ori, marelui public, care află despre minuni precum cea de la Spitalul C.F.R. 2 din Bucureşti doar dacă vreo vedetă sau starletă are ghinionul să o păţească din pricina mizeriei din locurile de unde, teoretic, trebuie să pleci vindecat, nu cu picioarele înainte.

Dar nu, pe noi ne preocupă mai abitir soarta cucuiului din fruntea lui Sergiu Nicolaescu – cel care a picat pe trepte a doua zi după ce românul ortodox serios a serbat, cu grătare şi udătură din belşug, Sfântul Gheorghe, dar care este capabil, la 80 de ani, să tragă duble erotice cu „nepoţica” Jojo -, iar o afirmaţie precum cea a locatarului din Cotroceni, cum că 40 la sută dintre diagnosticele medicilor români sunt greşite, o trecem la categoria celor mai de nebăgat în seamă decât ultimul amantlâc al verişoarei de-a treia a colegului de bancă din şcoala generală al Danielei Crudu.

Din păcate, noi continuăm să ne ocupăm cu nimicuri, să ni se umfle pipota, de exemplu, atunci când francezii ne miştocăresc în piaţa publică (citeşte televiziunea publică), şi să preferăm ca problemele cu adevărat grave să ne intre pe o ureche şi să ne iasă pe alta.

Călin BOSTAN

Trecând peste paranteza de mai sus, reacţia preşedintelui a fost întoarsă pe toate părţile, atât de oamenii săi, cât şi de adversari, mai în glumă, mai în serios. Totuşi, nimeni nu a fost atât de candid, în aparenţă, bineînţeles, precum Adriean Videanu, care a izbutit să arunce complet în derizoriu luarea de poziţie prezidenţială: “Atunci când te bate tatăl, suporţi mai uşor, decât atunci când te bate vecinul”. Bineînţeles, completând că nu este deloc de acord cu afirmaţiile lui Băsescu şi, mai mult, că nimeni dintre cei de la vârful P.D.L. nu are de gând să se conformeze indicaţiilor de la Cotroceni.

Şi aşa, se vede treaba că liderii democrat-liberali îşi închipuie că glumiţa cu „găşcuţa” poate fi tratată tot cu miştouri, chiar mult mai ieftine. Fără a se gândi, poate, că tatăl, atunci când răbdarea îi ajunge la capăt, poate recurge şi la alte argumente decât la bătaie. Cum ar fi, de exemplu, arătatul uşii sau, mai pe româneşte, să-şi ia mâna de pe fiul rătăcitor, sau rătăcit, după caz. Şi să adopte unul – ca împăratul din poveste – căruia să-i lase tronul. Chiar dacă tânărul nu are sânge portocaliu şi este corcitură curată.

Călin BOSTAN

Principial, omul nostru are dreptate. Grupul independenţilor, aşa cum a fost el legiferat, se adresează parlamentarilor care, dintr-un motiv sau altul, părăsesc partidele pe listele cărora au fost aleşi – chiar dacă prin sistem uninominal – sau, dacă este să folosim o formulare din categoria „politically correct”, celor care „nu se mai regăsesc” în acele formaţiuni, doctrinar ori „ciolăneşte”. Şi când independenţii îşi fac partid, cel cu adevărat independent îşi declară, la rându-i, independenţa faţă de aceştia.

Numai că, în cazul mult-prea-independentului Irimescu, problema este că el nu este independent, ci membru P.N.Ţ.C.D., partid, repet, neparlamentar de zece ani, trecut de mult timp la categoria „şi altele”.

Acest monstru, pe numele lui Irimescu, este rodul legii permisive, menite a încuraja migraţia politică şi furtul de parlamentari, lege pe care, iată, nu are nimeni interesul să o schimbe.

Călin BOSTAN