SFINŢII

 

Calendarul creştin este ornat cu numele sfinţilor. Din veacuri diferite, cu provenienţe, cu  preocupări sociale diverse, sfinţii alcătuiesc tezaurul sacru al caracterelor creştine care au demonstrat că învăţătura Mân­tuitorului Hristos nu este o abstracţiune, ci un model concret de viaţă.
Învăţătorii sau mai marii noştri – despre care zice Sfântul Apostol Pavel în scrisoarea sa către Evrei, că trebuie să le urmăm credinţa – alcătuiesc şirul nesfârşit de cuvântători, învăţători şi jertfitori ai credinţei lui Hristos, acei piloni de granit ai edificiului creştin, de pe bolta căruia priveşte mângâietor însuşi ochiul Creatorului. Ei sunt sfinţii, sunt părtaşii la viaţa veşnică, sunt cei bine plăcuţi Domnului! Cu ei veacurile Bisericii s-au făcut mai trainice, fiindcă temeliile edificiului creştin s-au cimentat cu sufletele şi cu trupurile lor spiritualizate prin jertfă.

Vorbind creştinilor din marea biserică a Bizanţului, la Duminica Tuturor Sfinţilor, Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre mucenicia sfinţilor: ,,Pe scara pe care urcau şi coborau îngerii în visul lui Iacob, pe aceeaşi scară urcă la ceruri mucenicii… Căci ei sunt egali; şi îngerii şi sfinţii locuiesc în cer… Deşi sunt îmbrăcaţi în trup, acesta este nemuritor; nici cerul împodobit cu mulţimea stelelor nu este mai strălucitor decât trupurile mucenicilor împodobite cu mulţimea rănilor. Prin aceste răni ei au murit, şi murind au câştigat mucenicia… Prin moarte Dumnezeu poartă pe atleţii evlaviei spre premiile muceniciei“.
Mucenicii şi martirii credinţei şi toţi sfinţii bisericii sunt îngeri în trup, sunt făclii ale desăvârşirii, sunt icoane ale dumnezeirii.
Trei mari forţe sau puteri au făcut ca noua evanghelie a Mântuitorului să cuprindă lumea: forţa cuvântului, forţa scrisului şi forţa exemplelor date de sfinţi şi mucenici. Fără predica neînfricată a apostolilor, fără cuvântul scris lăsat de scriitorii Bisericii printre oameni, noua religie ar fi trecut cu greu graniţele Palestinei. Însă ceea ce a asigurat triumful religiei lui Iisus, ceea ce a smuls lumea din învechitele ei făgaşuri de viaţă – ca s-o pună pe căi  diferite de existenţă -, a fost nu numai vorba şi scrisul; aceste două forţe puteau să fie folosite cu bune rezultate şi de duşmanii credinţei. A mai fost însă o forţă care a făcut ca Biserica să învingă, forţă pe care duşmanii ei n-au avut-o şi nu vor avea-o niciodată: este eroismul mucenicilor, răbdarea până la moarte a martirilor, cununa chinurilor pentru Hristos şi pentru legea Lui. De la arhidiaconul Ştefan, întâiul mucenic al Domnului, până aproape de vremea noastră, nesfârşite şiraguri de sfinţi, mucenici şi mărturisitori acoperă cu jertfa lor şi depăşesc tot ceea ce ştiinţa şi puterea lumii au putut să dea mai bun laolaltă. Dar ceea ce uimeşte cu adevărat, în această sublimă epopee a credinţei, a fost că din nesfârşita ceată a mucenicilor, răsar ca nişte flori de aleasă podoabă, în număr copleşitor, chipuri de fecioare şi femei, logodnicele lui Hristos, care au dorit mai bine să fie cu Hristos, cu cerul, decât să-şi risipească viaţa în grelele zbuciumări ale trăirii omeneşti… Deci învăţătura lui Hristos a biruit pentru că urmaşii în credinţă  îşi dădeau viaţa pentru cuvintele lor, pentru credinţa lor în aşa fel cum n-o făcuse nimeni până aici. Căci nimic nu convinge mai mult decât exemplul. Creştinismul a a adus darul nemuririi, însufleţire şi elan pentru mântuire, iar Domnul a fost limanul şi milostenia, bunătatea şi cântecul inimii, toate revărsate în lume prin iubire; acest lucru înţelepţii greci şi juriştii romani n-au reuşit să-l găsească.
Tuturor acestor mucenici, bărbaţi şi femei, din palate sau din locuri modeste, le închină Biserica prinosul ei de aducere aminte.
Sfinţii au fost adevăraţi eroi! Dorul lor pentru Hristos întrece cu mult puterea noastră de judecată. Ei au putut să facă acest lucru, căci prin truda unei vieţi întregi, ei s-au ridicat cu inima pe culmile iubirii, realizând în sufletele lor armonia şi frumuseţea raiului…Frângând în sufletele lor tot ceea ce îi ţinea legaţi de pământ, sfinţii au realizat aici, între oameni, frumuseţea vieţii din paradis. Ei şi-au deschis inima pentru Hristos. Ei au înţeles cuvântul drept şi adevărat, că… ,,a fi fără Hristos este iad nesuferit, iar a fi cu Hristos, este rai desfătător“ (Imitatio Christi). Prin chinul unei vieţi de om, ei au înfrânt şi fumul slavei deşarte şi onorurile şi mândria. Prin sfânta frângere a inimii, ei au renunţat la lume şi  la ei înşişi; în vieţuirea lor aspră au înflorit simplitatea, modestia şi umilinţa. În hotărârea lor de a se jertfi, ei n-au mai fost singuri: Îl aveau cu ei pe Hristos! În suferinţele lor pentru Hristos, sfinţii n-au mai fost singuri, – ci erau ca tâlharul răstignit pe Golgota, alături de Mântuitorul lumii! Sfinţii au putut să biruie, căci sufletele lor ardeau de dragostea pentru Hristos, ceea ce le dădea forţe nelimitate ca să înfrunte pe chinuitori… Ei nu  s-au ruşinat, nici nu s-au sfiit să înfrunte împăraţi şi domni, să astupe gurile clevetitorilor; ei au stat împotriva judecătorilor nedrepţi, au primit chinuitoarele condamnări la moarte… Astfel, şi-au legat sufletele cu cerul, cu Dumnezeu, cu veşnicia, câştigând cununa măririi şi locul de cinste în împărăţia cerurilor.
Pe temelia sfinţilor s-a zidit Biserica Domnului Hristos! Veac după veac, două mii de ani în şir, vremea n-a putut să năruiască zidurile acestui măreţ edificiu spiritual, cimentat din suflete şi din jertfă. Trupuri sfârtecate pentru plăcerile din circuri de furia fiarelor sălbatice din codri, trupuri arzând ca nişte făclii, oameni bătrâni, femei şi copii frânţi în două sau puşi să umble peste grătare înroşite, toţi – dar absolut toţi – purtând aureola sfinţeniei răsărită din jertfa pentru Hristos, s-au zidit piatră peste piatră, lângă Hristos, cea din capul unghiului, ridicând ca un prinos spre cer, semnul binecuvântării lui Dumnezeu.
Martiriul sfinţilor este  o împlinire în trupul creştin a suferinţelor lui Hristos (Coloseni 1, 24), şi aşa trebuie să-l înţelegem, căci altfel, toată jertfa nesfârşitului şir de mucenici ai credinţei n-ar mai avea nici o tărie să ne convingă. Iasă sfinţii toţi, mucenicii şi martirii, mărturisitorii şi cuvioşii s-au jertfit numai pentru a-şi asemăna jertfa lor cu aceea a Mântuitorului, care spusese: ,,Paharul pe care îl beau Eu îl veţi bea şi cu botezul cu care Mă botez Eu vă veţi boteza“  (Mc. 10, 39). Sfinţii toţi îl aveau pe Hristos cu ei, de aceea lupta lor era mai uşoară. Căci nu există în lume durere oricât de grea care să nu poată fi îndurată, când harul a fost dobândit colaborator al omului.

Vorbind despre puterea credinţei, în epistola sa către Evrei, Sfântul apostol Pavel înşiruie nume de oameni din Vechiul Testament, care ,,prin credinţă au biruit împărăţii, au făcut dreptate, au primit făgăduinţele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, au fost tari în războaie, au pus pe fugă taberele vrăjmaşilor… Alţii au suferit formele barbariei, cătuşe şi temniţe, au fost bătuţi cu pietre, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, supuşi la chinuri, ucişi cu sabia, au suferit lipsuri, supărări şi răutate“ ( 11, 33-37 ).

Cu harul lui de sfânt inspirat şi vizionar, Sfântul Pavel ne-a redat aici cu o putere de pătrundere nemaivăzută, ca într-o profeţie, tabloul real al martirajului creştin: căci profeţia s-a îndeplinit. Tot ce mintea omului poate închipui, au pătimit sfinţii lui Hristos… Unii au fost aruncaţi la fiare, în circuri, şi sfâşiaţi spre bucuria păgânilor sângeroşi; alţii au fost răstigniţi, unora li s-a frânt trupul pe roată, alţii au fost arşi de vii sau aruncaţi în gropi cu var nestins şi s-a turnat peste ei apă, unora li s-au smuls unghiile, li s-a jupuit pielea feţei… şi nici unul din ei n-a trădat pe Hristos, ci toţi au murit mărturisindu-l. În cartea sfinţeniei creştine, în evanghelia muceniciei pentru Hristos, în Vieţile Sfinţilor, deschideţi şi citiţi, şi veţi afla acolo cea mai frumoasă citanie din câte se pot găsi. De acolo se vede că toate jertfirile făcute, s-au făcut în numele credinţei şi pentru iubirea de Hristos.
Numai în chipul acesta au biruit sfinţii, căci s-au biruit pe ei înşişi şi astfel au biruit lumea.   

Preot prof. Paul Negoiţă

 

Articole pe aceasi tema:

• Nu exista articole pe aceasi tema

Category: Educatie-Cultura, Galerie Foto