PARCUL CRÂNG, ÎNAINTE DE PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

   

Crângul este o veche rămăşiţă al vechiului codru al Vlăsiei, atestat documentar în vremea lui Radu de la Afumaţi (1522-1529), deşi se afirmă, fără a exista date certe, că domnitorul Radu cel Mare (1495-1508), ctitorul Episcopiei Buzăului, printre alte bunuri a înzestrat-o cu 600 pogoane de pădure, interzicând însă locuitorilor să taie copaci, oprelişte deseori încălcată. Episcopia avea însă dreptul de a tăia lemne din Crâng, prevedere care în timp s-a văzut că-i punea în pericol existenţa.

În proprietatea Primăriei, prin lege, din 1881
Începând cu anul 1828, Crângul a fost folosit de orăşeni ca loc de promenadă, pădurea fiind în continuare proprietatea Episcopiei. În anul 1852, domnitorul Barbu Ştirbei l-a trecut, prin opis domnesc, în proprietatea oraşului Buzău pentru a face din ea „Grădină Publică, loc de verdeaţă pentru înlesnirea orăşenilor în zilele de sărbătoare, cu condiţia de a nu se tăia lemne dintrânsa“. Prin această decizie a fost salvată bătrâna pădure de la distrugere.
Ca urmare a acestei hotărâri domneşti, încă din 1852, pentru că locuitorii îşi păşteau animalele în Crâng (numit în epocă şi Dumbravă), autorităţile au dispus scoaterea vitelor şi porcilor de aici şi angajarea unui paznic.
Crângul a fost stăpânit de Primărie până în anul 1870, când s-a tăiat şi defrişat chiar în mijlocul ei o suprafaţă extinsă, pentru a se face o piaţă „pentru tragerile la semn“, necesară unităţilor militare locale. Guvernul a considerat că Primăria a încălcat  hotărârea domnească din 1852 şi a dat în judecată autorităţile locale. Procesul s-a încheiat abia în 1876 când guvernul a luat decizia de a trece Crângul în proprietatea definitivă a Comunei buzoiene. Situaţia juridică a Crângului a făcut obiectul ordinii de zi a şedinţei din 29 ianuarie 1881 a Camerei Deputaţilor, fiind adoptată legea prin care s-a recunoscut Primăriei dreptul de proprietate asupra pădurii. Aceasta a fost publicată în „Monitorul Oficial“ din 19 aprilie 1881.
Transformat în grãdină publică
După 1877, Buzăul, ca majoritatea oraşelor din Vechiul Regat începe o serie de acţiuni de modernizare şi înfrumuseţare. Crângul a cunoscut planuri pentru a fi transformat într-o grădină publică veritabilă. S-au avut în vedere plantări de puieţi în luminişuri, amenajarea de alei şi a unui stabiliment de tir, drenarea apelor pluviale. Pentru a realiza aceste obiective, au fost angajaţi 6 lucrători ca ajutoare ale grădinarului Iohann Waldlik, plătiţi cu 50 lei lunar.
Bufetul, construit în incinta Crângului, funcţiona din 1859. La şedinţa Consiliului Comunal din 4 ianuarie 1887, pe lângă alte măsuri legate de administrarea şi protejarea pădurii Crâng, se menţionează şi închirierea acestui bufet pentru o perioadă de 3 ani. Plata chiriei urma să se facă în patru rate trimestriale iar dreptul de exploatare se acorda prin licitaţie publică. Bufetul a fost demolat şi reconstruit în 1897, respectând trăsăturile arhitecturii populare româneşti şi mai cu seamă cea din zona Chiojdu. Tot prin licitaţii, organizate anual, se cosea iarba şi se tăiau copacii uscaţi. De exemplu, contractul încheiat în 1883 stipula şi obligaţia de a se rezerva Primăriei 44 şi jumătate de care cu fân, fiecare de 750 oca, pentru hrana celor 13 cai ai Comenzii de Incendiu şi alte 14 care pentru boii folosiţi la căruţele Serviciului Salubrităţii.
Cazărmi şi teren de instrucţie la marginea Crângului
În 1882, în lungul Căii Dumbravei, a început construirea cazărmilor, iniţial pe un teren de 8.93 hectare. Din 1883 una dintre aceste clădiri a fost folosită de recent înfiinţatul Regiment 7 Artilerie. În 1888, Primăria a acceptat ca un teren din imediata vecinătate a Crângului să fie folosit ca teren de instrucţie de către călăraşi. Staţionarea permanentă a soldaţilor la marginea Crângului nu a fost totdeauna benefică, dacă luăm în considerare memoriul perceptorului de la Bariera Parcului, care la 24 februarie 1900 sesiza administraţia locală că „militarii din cazărmile de lângă Crâng au cauzat stricăciuni arborilor şi ierbii din pădure“.
Ia naştere Bulevardul Parcului
Crângul nu a beneficiat în toţi aceşti de sume importante din partea Primăriei. De exemplu, în anul 1883, bugetul oraşului a prevăzut suma de doar 300 de lei, pentru cumpărarea de arbori, din care doar o parte au fost plantaţi în Crâng. Băncile de lemn aflate pe aleile acestuia au fost reparate periodic. Peste ani, în 1908, bugetul oraşului era în continuare zgârcit faţă de Crâng. Erau prevăzuţi pentru a se cheltui 1000 de lei. Cu aceşti bani s-au plantat brazi şi au fost reparate serele şi băncile.
Au fost şi momente în care situaţia Crângului a îngrijorat Con­siliul Comunal. „Îmbunătăţirile din pădurea Crâng“ a fost una dintre problemele prioritare ale şedinţei din 9 ianuarie 1887, hotărându-se ca principalele lucrări  să fie cele de împrejmuire, reamenajarea drumurilor vechi, tăierea arborilor bătrâni şi a acelora care se află pe linia drumurilor ce se vor deschide. S-a intrat în tratative cu inginerul silvic Elefterescu, care a depus două tablouri care conţineau esenţa şi dimensiunile fiecărui arbore. Acesta a propus spre aprobarea Consiliului şi un proiect de exploatarea acestor arbori în antepriză, care a fost respins, considerându-se mai avantajoasă exploatarea lor în regie, ceea ce urma să aducă Comunei beneficii de 7200 lei.
O altă problemă dezbătută a fost aceea a trasării unui nou bulevard, care să unească Crângul de centrul oraşului. În conformitate cu hotărârea Consiliului Comunal, prin care s-a stabilit amenajarea acestei căi de legătură, au fost expropriate terenuri din prelungirea străzii Gârliţei. Licitaţia pentru construirea noului bulevard s-a organizat la 15 ianuarie 1887, lucrările fiind încheiate la 31 martie 1888 A primit numele de Bulevardul Parcului, iar din 1896, „I.C.Brătianu“ ca semn de omagiu adus memoriei marelui om politic român. În 1891 a fost pavată, pentru a deveni o arteră de circulaţie modernă, iar în 1892 pe noul bulevard au fost amplasate 46 de canapele, completate cu alte 40 în 1908.
Amenajarea Insuliţei şi primele foraje
În anul 1891, grădinarul oraşului Franz Marti a plantat 200 de mesteceni, cumpăraţi de la pepiniera bucureşteană a lui Louis Lagvray, iar de-a lungul aleilor încă 200 de tei.
Importante amenajări au fost efectuate în anul 1897 când s-a realizat betonarea heleşteului şi construirea unui stăvilar, repararea pavilionului pentru muzica Regimentului 8 Dorobanţi, amenajarea insuliţei, a unui pavilion şi a podului de acces la grota artificială de aici. Acest an a reprezentat şi momentul începerii lucrărilor de alimentare cu apă a oraşului. Într-o primă fază s-a încercat găsirea unei surse de apă în zona Oborului, pentru că era foarte aproape de oraş. În urma analizelor s-a demonstrat că această apă nu corespundea standardelor aşa că următoarele foraje au fost efectuate în Crâng. În baza analizelor efectuate la Bucureşti, s-a hotărât folosirea sursei de aici.
Licitaţia din 20 iunie 1897 a fost câştigată de inginerul Emil Boianovici care a construit primul castel de apă, după care s-a procurat şi instalat locomobila care acţiona instalaţiile de pompare, s-au forat puţurile necesare şi s-au montat conductele pentru alimentarea cu apă a oraşului. Pentru întreţinerea peluzelor din Crâng au fost montate două guri de apă. Al doilea rezervor de apă din Crâng a fost realizat în anul 1907 de către inginerul Mihail Lorentz. De asemenea, a mărită şi îmbunătăţită staţia de pompare. Lucrările la Uzina de apă au continuat în 1913, când acelaşi  inginer Mihail Lorentz a făcut alte foraje.
Casa de la grădina publică, construită în 1906, a fost înlocuită în 1910 cu casa grădinarului folosită atât de grădinar cât şi de pădurar. Era o clădire în stil veneţian, lucrare începută în 1909 şi finalizată la 20 octombrie 1910. Pentru această construcţie primăria a cheltuit 8847,50 lei. O altă construcţie existentă în Crâng, era clădirea paznicului care se găsea la intrare, spre bulevardul I. C. Brătianu.
Plan de sistematizare
După 1910 au avut Primăria a manifestat mai multă preocupare pentru Crâng. La solicitarea acesteia, Serviciul Tehnic al Casei Pădurilor din Bucureşti a întocmit un plan de sistematizare, lucrare realizată de arhitectul peisagist, inginer A. Bonet. În anul 1911 a fost revizuit angajamentul de înfrumuseţare, lucrări realizate sub îndrumarea inginerului silvic C. Rădulescu. Acesta a întocmit un raport în care menţiona că pădurea era traversată prin mijloc de o şosea largă, în prelungirea bulevardului, cu alei radiale şi două şosele interioare. Ca specii de arbori existau: stejar pedunculat, ulm, arţar, tei şi ghindar. Etajul predominant era format de copacii seculari şi în mai mică măsură de molizi şi brazi. Expertul conchidea că acest etaj era foarte slab, atât din cauza vârstei înaintate a stejarului, cât şi prezenţei a numeroşi dăunători. S-a propus folosirea de material săditor din pepinieră pentru plantarea golurilor, aprobarea tăierilor doar pentru regenerare şi deschiderea unor alei spre vest. Materialul săditor a fost procurat de la Pepiniera Lacul Tei din Bucureşti (1300 puieţi în valoare de 17510 lei) şi de la Administraţia Casei Pădurilor (10000 puieţi în valoare de 20000 lei). Pentru întreţinerea Crângului au fost angajaţi un grădinar şef, un ajutor, un şef de echipă, 2 lucrători grădinari permanenţi, 9 angajaţi pentru opt luni pe an, un grădinar al pădurii şi un altul pentru Bulevardul I.C.Brătianu.
„Un râu de aer curat“

Crângul în toată această pe­rioadă a fost principalul loc de promenadă al locuitorilor din Buzău, dar în acelaşi timp, alături de Teatrul Moldavia, a devenit locul de desfăşurare a serbărilor şcolare sau a festivităţilor prilejuite de sărbătorile naţionale. Vecinătatea acestei bătrâne pă­du­ri cu oraşul a avut şi o altă importanţă pentru că de aici venea „un râu de aer curat“. Veritabilă comoară a Buzăului, Crângul a fost făcut celebru de Ion Andreescu în pictură şi Hortensia Papadat-Bengescu în literatură.

Prof. drd. VIOREL GHEORGHE

Articole pe aceasi tema:

• Nu exista articole pe aceasi tema

Tags: parcul cring buzau

Category: Educatie-Cultura, Galerie Foto