Nu-i de la castraveţi!

| 2011/07/13 | 0 Comments
ciprian botezatu 300x240 Nu i de la castraveţi!
Bacteria E. Colli provine de la seminţele de… schinduf
Nu castraveţii au fost de vină pentru răspândirea bacteriei ucigaşe E. Colli. Epidemia care a cauzat mii de îmbolnăviri în Germania şi Franţa, ar putea avea origini în Egipt, arată noile descoperiri ale Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC). Un raport ECDC notează că există, încă, “multe incertitudini” în jurul contaminării cu E.colli şi că seminţele “fenugreek” importate de ţările europene, în 2009 şi 2010, din Egipt “ar putea fi implicate în declanşarea epidemiei”.
Atât îmbolnăvirile din Germania, cât şi cele din Franţa au fost cauzate de o specie rară de E.coli. În urma investigaţiilor efectuate pe plantaţiile de unde provin legumele contaminate, cercetătorii ECDC au descoperit că seminţele folosite de agricultori provin din Egipt, fiind importate în Germania în 2010, iar în Franţa în 2009. Raportul ECDC notează că mai există posibilitatea ca epidemia cauzată de bacteria E.coli să continue să se răspândească în Europa, dat fiind că celelalte loturi de seminţe “posibil contaminate” nu au fost încă identificate în ţările Uniunii Europene care au importat fenugreek din Egipt. Peste 4.000 de persoane au fost infectate doar în Germania, în ultima lună, în timp ce ultimul bilanţ al OMS arată că numărul deceselor se ridică la 50, informează BBC News.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pe perioada aşa-numitei crize a castraveţilor, comercianţii buzoieni de legume nu s-au panicat şi au colaborat cu inspectorii de specialitate. Directorul executiv al DSV Buzău, Ciprian Botezatu, a declarat că “la nivelul judeţului nu au fost persoane care să reclame situaţii deosebite legate de afacerea lor. Direcţia a fost informată, de Autoritatea Naţională, să efectueze cu celeritate toate analizele solicitate de comercianţii de produse legumicole, în aşa fel încât să le punem la dispoziţie buletinele de analize iar aceştia să le poată folosi în timp real”.
Seminţele de schinduf sunt utilizate de regulă în medicina naturistă, în special după germinare, şi constituie baza multor regimuri de slăbit, aflate în vogă în Vestul Europei. (Ş. D.)



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Tags:

Category: Actualitate, Galerie Foto

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Leave a Reply