Zilele Buzăului, împărţite în două
Între 12-14 aprilie manifestări socio-culturale, pe 29-30 spectacolul
În luna aprilie, Primăria Buzău va organiza „Zilele Buzăului“. Din cauza Paştelui, în acest an festivităţile vor fi împărţite în două: cele socio-culturale între 12 şi 14 aprilie, iar obişnuitul spectacol muzical de pe platoul Dacia, la sfîrşitul lunii. „Vor fi următoarele activităţi, a detaliat primarul Constantin Boşcodeală: o parte socială, împreună cu Fundaţia Sf. Sava, o parte culturală – însemnând simpozionul istoric, festivitatea decernării titlurilor de cetăţean de onoare al municipiului Buzău şi titlul de Omul anului. Acestea vor avea loc în perioada 12 – 14 aprilie, când în calendarul ortodox se sărbătoreşre Sf. Sava. Iar spectacolele vor avea loc în perioada 29 – 30 aprilie“. Spectacolul de la finalul lunii se va întinde pe durata a trei zile. Prima seară va fi dedicată artiştilor buzoieni, a doua celor de muzică populară, iar a treia cântăreţilor de muzică uşoară. Din cauza resurselor financiare mai reduse ale Primăriei, bugetul alocat „Zilelor Buzăului“ va fi în acest an de 2 miliarde lei vechi, cu 500 de milioane mai mic decât cel din 2010. (Auraş Tereacă)
Articole pe aceasi tema:
Category: Actualitate

