Poate fi 2011 anul marii debranșări?

| 2011/03/13 | 0 Comments

ram 300x225 Poate fi 2011 anul marii debranșări?

După încă o iarnă în care RAM-ul a rămas corigent

Tocmai când a fost mai frig afară, RAM-ul a redus căldura

A mai trecut o iarnă în care RAM-ul s-a făcut de băcănie. Tocmai când a fost mai frig afară, regia n-a fost în stare să asigure agentul termic la parametrii corespunzători. Astfel că unii buzoieni au plătit pe lângă factura RAM, una suplimentară, dar la fel de piperată, la curent. Pentru aerotermele sau caloriferele electrice. Din aceste motive, dar nu numai, probabil că 2011 va fi un an record al debranşărilor de la sistemul centralizat. „Asociaţia mea de locatari, ca şi multe altele, au fost bune platnice. Chiar dacă mari, ne-am plătit la timp facturile. RAM însă a rămas corigentă, ca să nu zic repetentă“, s-a pronunţat Ion Barbu, şef de Asociaţie de Proprietari şi fost preşedinte al UAP Buzău (Uniu­nea Asociaţiilor de Proprietari). „Nu-i încurajez, dar le dau dreptate celor care vor să se debranşeze. Sunt oameni cu copii mici sau care vor un anumit confort pentru care sunt dispuşi să plătească. Ce le poate spune RAM acestor oameni? Cum îi poate opri să nu se debranşeze? E corect şi moral să se pună contra?“, a continuat Ion Barbu, devenit în ultimii ani un port-stindard al celor nemulţumiţi, fie de serviciile RAM, fie ale Companiei de Apă. (A.T.)



Articole pe aceasi tema:

Tags:

Category: Administratie, Galerie Foto

Leave a Reply