Valerică Şercăianu, noul primar din Cernăteşti
A câștigat fiul fostului primar
Funcţia de primar al comunei Cernatesti rămâne în familie. Alegerile anticipate au fost câştigate de candidatul PDL Valerică Şercăianu, fiul fostului primar din comună. Scrutinul a fost organizat după decesul fostului prim-gospodar din Cernăteşti.
Noul primar şi-a adjudecat funcţia cu aproape 1500 de voturi, în timp ce contracandidatul său de la PSD a obţinut puţin peste o mie de voturi. Cu o prezenţă ridicată la urne, aşa cum s-a întâmplat şi la primul scrutin, PDL a obţinut încă o funcţie de primar de comună. Alegerile au fost câştigate în contextul în care, pentru turul doi, liberalii şi-au anunţat sprijinul pentru candidatul social-democrat Radu Scântei. Mai mult, în săptămâna anterioară alegerilor, ca tactică de campanie, la Cernăteşti şi-a făcut apariţia preşedintele PSD Victor Ponta, pentru a discuta cu alegătorii. Cu tot acest efort de campanie electorală, social-democraţii au bifat o înfrângere, având în vedere că simpatia de care se bucura fostul primar şi-a spus cuvântul în favoarea fiului acestuia. Noul primar al comunei Cernăteşti va avea un mandat de doar 15 luni. (Gloria Stroilescu)
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Politica


