Casa mea, sala de aşteptare

Aurolacul la -11 grade Celsius

Lumea văzută prin aburi de aurolac, prenadez sau gaz de brichetă nu este nici pe departe de culoare roz, mai ales într-o noapte când mercurul din termometre coboară sub minus 10 grade Celsius. Zeci de oameni s-au în­ghesuit în ultimele seri, în gări, canale şi scări de bloc, încercând să scape de gerul care le îngheţa măduva în oase, doar doar or ajunge să intre în primăvară.

Zeci de suflete – copii, mame – drame, sunt dezvăluite imediat după căderea întunericului în locuri în general ştiute, dar pe lângă care majoritatea buzoienilor trec ferindu-şi privirea. Odată cu scăderea temperaturilor, vieţile „oamenilor străzii“ par a atârna de un fir de aţă, iar singura şansă pentru supravieţuire este găsirea unui adăpost, măcar cu câteva grade în plus faţă de cele de afară. La -11, -12 grade Celsius oamenii fără adăpost puteau fi găsiţi într-una din serile geroase ale săptămânii în sala de aşteptare a Gării CFR, unde căldura le-a înmuiat oasele, trăgându-i într-o stare de somnolenţă narco­tică.
Alţii, în papuci, cu hainele ponosite şi cu căciulile trase pe ochi, încercau marea cu degetul, gândind că o plecăciune în faţa vreunui călător le-o aduce ceva bani. Gara este locul preferat al aurolacilor în acest sezon, din pricina faptului că aici pot găsi un adăpost, căldură şi, pe deasupra, au şi posibilitatea de a cerşi. Printre ei şi un puşti de şase ani, trimis de ai lui pentru cerşit. Recunoaşte că îi este frig, că are o locuinţă, dar că nu poate merge să se încălzească acolo fără să aducă cu el bani: „De ce stau în Gară? Stau să fac bani. Nu am venit de mult, de vreo 20 de minute. Mie frig, de asta stau în Gară. Am o casă, dar am venit să strâng bani să duc nişte ţigări“. „Dacă aveam unde să stau, stăteam, se răsteşte o obişnuită a sălii de aşteptate din Gara Buzău. Suntem mai mulţi aici, nu sunt numai eu în Gară. Ce, nu ştie Poliţia că sunt în Gară. M-a văzut, nu zice nimic“.
De remarcat faptul că nu numai sala de aşteptare sau peroanele gării sunt populate de oamenii străzii. Pentru puţină căldură, aceştia ajung să doarmă prin vagoane.
Mult mai precară este situaţia celor care trăiesc în canale. Aurolacii îşi împart uneori violent un astfel de adăpost, se droghează cu lipici şi gaz, pentru a nu mai simţi gerul.

O femeie, care se pregătea să iasă dintr-o canalizare, se opreşte brusc la vederea camerelor de filmat. Printre ameninţări – nu care cumva să îi fie filmată faţa – şi rugăminţi pentru o ţigară, acceptă să ne spună mai multe despre viaţa ei: „Aici stau eu (în canal – n.r.). Am o soră la puşcărie. Au luat-o pentru prostituţie şi a lăsat doi copii minori. Dacă din cauza voastră mi-i ia, vă strâng de gât! Alţii mai stau pe la Gară, mai în spate, pe unde e Jandarmeria, la Baltă, în blocurile care au fost odată de nefamilişti. Dorm în bloc. Eu nu stau acolo, că e periculos. Am stat în Parcul Hasdeu. Mai sunt alţii prin canalele de pe Unirii, la groapa de gunoi, nu ştiu să mai explic, sunt şi drogată…“
Adăpostul pentru oamenii străzii ar fi trebuit finalizat până la debutul acestei luni, însă Primăria Buzău a amânat termenul pentru luna martie. Până atunci aurolacii vor trebui să-şi dispute subsolurile, canalele şi peroanele gării, pentru a trece şi de această iarnă. (F.Z.)

Articole pe aceasi tema:

• Nu exista articole pe aceasi tema

Tags: aurolaci buzau

Category: Galerie Foto, Social