Tâlhar la răcoare
Noaptea, în jurul orei 01.00, o patrulă mixtă poliţist-jandarm, care acţiona pe strada Crângul Meiului din Rm. Sărat, a observat un tânăr care i-a smuls poşeta unei femei. Schema se numeşte în argoul borfaşilor “muşcă şi fugi!”, ceea ce presupune multă îndemânare şi iuţeală a picioarelor. Însă, văzând că are martori nedoriţi prin preajmă, când el conta tocmai pe elementul surpriză, atacatorul a încercat să fugă, abandonând poşeta, însă a fost prins imediat de patrula de siguranţă publică şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Rm. Sărat.
De asemenea, poliţistul şi jandarmul au predat geanta victimei – o râmniceancă în vârstă de 53 de ani -, astfel că prejudiciul, estimat la 1.000 de lei, a fost recuperat integral.
Împotriva suspectului – un adolescent în vârstă de 17 ani din Rm. Sărat – s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie şi a fost luată măsura reţinerii, cercetările fiind continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Rm. Sărat.
Dan Dinu
Articole pe aceasi tema:
Category: Social

