Şomerii să rămână sănătoşi

După ce Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău a încheiat socotelile la capitolul formare profesională, din lipsa fondurilor, sperând la o rectificare bugetară, de curând a suspendat şi plata indemnizaţiilor de şomaj către persoanele aflate în concediu medical. Este pentru prima dată când acest drept este suspendat, cu rezerva că în funcţie de banii care vor fi viraţi în contul ANOFM, situaţia se poate remedia.
“Am decis să sistăm mandatele poştale în cazul a 50 de persoane aflate în concediu medical, conform legii, beneficiari ai indemnizaţiei de şomaj”, a declarat Valeriu Dimciu, directorul executiv al A.J.O.F.M. Fondul indemnizaţiilor de şomaj pentru concedii medicale a fost mai mic decât necesarul, astfel încât instituţia a luat decizia ca până la rectificarea bugetară să sisteze plata respectivelor drepturi. Este pentru prima dată când instituţia întâmpină o astfel de problemă, dar nu singura în ceea ce priveşte lipsa de fonduri. Cursurile de formare profesională au încetat a se mai desfăşura, cel puţin până la rectificare, tot din lipsa banilor. În ceea ce priveşte indemnizaţia, s-a luat decizia sistării plăţii către persoanele care au stat în medical până la o lună, pentru ca banii să ajungă celor mai mulţi, al căror concediu nu a depăşit două săptămâni.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Galerie Foto

