S-a calmat doar în cătuşe

| 2010/08/26 | 0 Comments

pag 712 300x207 S a calmat doar în cătuşe
De la o vreme, şoselele seamănă tot mai mult cu o junglă de asfalt, iar indisciplina în trafic a căpătat proporţii îngrijorătoare, departe de ceea ce ne place să numim civilizaţia rutieră. Un asemenea exemplu de dispreţ al legii şi, în special, al normelor de circulaţie s-a înregistrat şi în dimineaţa zilei de 20 august, în jurul orei 07.00, când un echipaj al Biroului Rutier, care acţiona pe Bulevardul Unirii, a depistat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Buzău, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Extrem de recalcitrant, conducătorul auto a refuzat să se supună testării aerul expirat, iar în momentul în care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, a început să adreseze insulte şi cuvinte obscene poliţiştilor, făcând scandal în unitatea spitalicească.
Totodată, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, astfel că a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „sfidarea organelor judiciare”. Poliţiştii au luat împotriva lui măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Dan Dinu



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Tags:

Category: Galerie Foto, Mozaic

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Leave a Reply