Muşcaţi de “lupii galbeni”

Gloria a încheiat perioada de pregătire pentru startul noului campionat al Ligii a II-a, cu un amical de gală în faţa puternicei echipe a Petrolului din Ploieşti, care vizează promovarea în prima divizie. Buzoienii au pierdut jocul cu 0-1, deşi au avut un start bun de partidă în care puteau deschide scorul la ocaziile lui Smedescu şi Ursu. Cu un lot mult mai valoros şi numeros decât al Gloriei, ploieştenii au echilibrat rapid jocul, fiind susţinuţi de cei 20 de fani care au încurajat echipa la partida de vineri seară. Echipele au intrat la pauză cu un rezultat alb, în ciuda ocaziilor irosite de gazde. Repriza secundă debutează în forţă pentru elevii lui Mihai Ciobanu, care în minutul 52 irosesc o bună oportunitate la centrarea de pe stânga a lui Ursu, reluată cu capul puţin peste poartă de vârful Ungureanu. Petroliştii ripostează la voleul din 15 metri al lui Budescu, care a trecut puţin alături. Încet, oaspeţii pun stăpânire pe partidă şi aveau să înscrie unicul gol al meciului la pătrunderea în viteză pe partea stânga a lui Daniel Stan, centrare în faţa porţii, de unde Constantin Stoica îndeplineşte o simplă formalitate. Buzoienii nu au mai putut reveni în joc, şi meciul se termină cu victoria ploieştenilor pregătiţi de Valeriu Răchită. Pentru echipa din Crâng au evoluat următorii jucători: Budur – Filip (Tulcea), C. Puşcă, L. Ştefan, M. Otvos – Smedescu, M. Puşcă, M. Lucan, Ursu – Ungureanu, Prodan. Au mai evoluat – Moise, Gh. Badea (CF Brăila), Chimir, M. Ştefan, Isao Kabota (jucător japonez).
Seria jocurilor de pregătire s-a încheiat pentru Gloria Buzău care va evolua marţi de la ora 17.30 în primul meci oficial al sezonului, în faza a IV-a din Cupa României la fotbal, cu Chimia Brazi. Apoi, sâmbătă, 28 august, buzoienii vor disputa prima etapă din cadrul noii ediţii de campionat din Liga a II-a, în deplasare cu Dunărea Galaţi.
Mihai Ciobanu: “Suntem mai puţin pregătiţi să dăm gol”
Tehnicinul Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu, a fost mulţumit de disputarea acestei partide amicale, considerând că mai există încă lucruri de pus la punct în angrenajul ofensiv al echipei: “Eu cred că jocul a fost elocvent. Pot să spun că suntem pregătiţi din punct de vedere fizic şi în ceea ce priveşte organizarea jocului. Suntem mai puţin pregătiţi să marcăm gol, din nefericire. În prima repriză trebuia să câştigăm jocul, şi mă refer la ocazia lui Graţian, apoi alte două faze venite din centru spre stânga, unde era Ursu, dar care nu s-au corelat. A lipsit finalizarea. Am întâlnit şi un adversar foarte bun, care are în lot cel puţin 22 de jucători, fapt care la noi nu s-a putut întâmpla. În zona apărătorilor centrali, noi în 10 zile am pierdut trei jucători. Unul care a văzut venirea la Gloria ca pe o pedeapsă, iar doi din nefericire accidentaţi: Călin – contractură, iar Berceanu are bătături de o săptămână şi nu poate încălţa gheata”.
Ciobanu a subliniat şi subţirimea numerică a lotului de jucători, în condiţiile unui campionat îndelungat, pe parcursul căruia pot apărea probleme: “Echipa este pregătită pentru debutul de sezon, dar lotul nu. Echipa este din 11, lotul din 23 de jucători. Nu avem suficientă concurenţă în special acolo în zona atacantului central. Ar fi fost nevoie tot de un vârf puternic ca Ungureanu, dar m-aş mulţumi ca acesta să poată duce 75 de minute”.
Schimbări în lotul de jucători
Cu o săptămână înaintea startului de sezon în Liga a II-a, Gloria caută încă soluţii pentru definitivarea lotului de jucători. Bogdan Scarlat şi Marius Lupu au părăsit echipa, în vreme ce tânărul jucător Mocanu a fost reprimit în lot de către antrenorul Mihai Ciobanu. A mai părăsit echipa şi Gabriel Cruceru, care nu s-a înţeles cu clubul în privinţa detaliilor contractuale. La capitolul noutăţi au apărut jucătorul de bandă Filip, venit de la Delta Tulcea, precum şi mijlocaşul Gheorghe Badea care a evoluat în sezonul trecut la CF Brăila. Până pe 1 septembrie, când expiră oficial perioada de transferări, la Buzău se mai încearcă perfectarea altor transferuri, preşedintele Dan Tulpan având în vedere alţi trei jucători noi. Postul principal vizat şi de antrenorul Mihai Ciobau ar fi cel de atacant central.
Situaţie incertă pentru Vali Stan
Una dintre cele mai bune achiziţii ale Gloriei Buzău în perioada de vară, mijlocaşul central Vali Stan, venit de la FC Argeş, nu a evoluat nici un minut la jocul de pregătire cu Petrolul. Stan a semnat un contract cu Gloria, dar se pare că situaţia sa este încă incertă. Tehnicianul Mihai Ciobanu a declarat că îl aşteaptă la pregătire pe jucător: “Pe Vali Stan îl aşteptăm în rândurile noastre. El are un contract semnat dar încă mai discutăm, e o situaţie neclară”.
Gabriel Costin
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sport

