Gloria Buzău, eliminată din Cupa României

Meciurile din cadrul fazei a IV-a din Cupa României au desemnat 27 de echipe câştigătoare, care merg mai departe, unde vor întâlni participantele din Liga I. Din păcate, printre acestea nu se află şi Gloria Buzău, care a suferit o înfrângere categorică, scor 1-4, în faţa formaţiei Chimia Brazi. Tehnicianul Mihai Ciobanu a început partida cu un prim „11”, în care s-au regăsit şi câţiva jucători noi, antrenorul dorind să-şi menajaze echipa de bază pentru startul de campionat de sâmbătă. Gloria Buzău a aliniat următoarea formulă: Budur (portar), Cosmin Puşcă, Filip, Poteraşu, Baciu (fundaşi), Mocanu, Marius Puşcă, Chimir, Ursu (mijlocaşi), Bogdan Ungureanu, Moise (atacanţi). În prima repriză, partida a fost dominată de gazde, care, pe fondul nesincronizărilor din defensiva Gloriei, şi-au creat numeroase ocazii de gol, reuşind să marcheze de trei ori în poarta „apărată” de Budur. Autorii golurilor au fost atacantul Arnăutu, care a reuşit dubla în minutele 22 şi 25, şi fundaşul Emil Popa, cel care a marcat în minutul 45, închizând tabela la pauză cu un neverosimil 3-0 pentru Chimia Brazi. La reluare, impulsionaţi de antrenorul Mihai Ciobanu, buzoienii pornesc la atac şi reuşesc să reducă din diferenţă, prin Cosmin Puşcă, chiar în debutul reprizei (minutul 47). Aceasta a fost doar o scurtă tresărire de orgoliu a oaspeţilor, întrucât gazdele au pus treptat stăpânire pe joc, poate şi datoriă lipsei de experienţă a unora dintre jucătorii buzoieni. Spre finalul meciului, în minutul 80, adversarii marchază din nou, prin Toporan, care profită şi înscrie din 7 metri un balon respins în faţă de portar, în urma şutului lui Minciună. Pentru Gloria, acesta este primul meci oficial din noul sezon competiţional, având ca antrenor pe Mihai Ciobanu pe banca tehnică, totodată fiind singura partidă susţinută de buzoieni în cadrul Cupei României. Întâlnirea a fost condusă la centru de George Rădulescu din Bucureşti, iar la cele două tuşe de asistenţii Bogdan Daniel Hârlab şi Dan Lucian Ilieş, ambii din Braşov. Următoarea partidă a Gloriei Buzău se va disputa, în deplasare, sâmbătă, de la ora 11.00, în cadrul etapei I din Liga a II-a, contra formaţiei Dunărea Galaţi, echipă care s-a calificat în faza superioră a Cupei României, după ce a trecut de C.S. Panciu, scor 5-4 la penalty-uri. Într-o altă partidă din cadrul aceleiaşi faze a IV-a, F.C. Voluntari a pierdut cu scorul de 0-2, în faţa echipei Concordia Chiajna, ambele goluri fiind înscrise în prima repriză de Trică şi, respectiv, Sorin Pană.
Gabriel Costin
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sport

