35 milioane euro, duse pe Apa Sâmbetei

Aproape şase luni s-au pregătit consilierii judeţeni pentru a aproba documentul strategic privind Sistemul de management integrat al deşeurilor, iar ieri, odată cu începerea bacalaureatului, au picat “proba finală”, care aducea judeţului un câştig de 35 de milioane de euro. Lipsa de cvorum a îngenuncheat un proiect major, a cărui valoare ar fi fost suportată integral din bani europeni. Motivul pentru care hotărârea nu a fost aprobată, a precizat unul dintre oponenţi, a fost că li s-a pus pe masă spre a fi votat nu proiectul integral privind Master – Planul, ci doar o sinteză a formei revizuite. Din această cauză, este posibil ca Ministerul Mediului să nu mai amâne ultimatumul dat deja Consiliului Judeţean Buzău privind aprobarea proiectului respectiv.
În cadrul Proiectului PHARE derulat prin Ministerul Mediului, a fost realizat proiectul privind Sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Buzău, un plan prin care autorităţile locale ar fi putut gestiona problema deşeurilor prin crearea unor staţii de transfer, de sortare şi compostare a deşeurilor menajere. Proiectul întocmit încă de acum un an şi jumătate şi supus votului în fiecare şedinţă a Consiliului Judeţean Buzău, nu a fost aprobat din diverse interese, pe care preşedintele Victor Mocanu nu a dorit să le menţioneze. Totuşi, ieri, în şediţa extraordinară, a dat de înţeles că acei consilieri care s-au opus fie prin vot negativ fie prin neprezentarea la şedinţă, implicit prin lipsa de cvorum, au interese şi se tem de concurenţă. Doar în ultimele două luni, din cauza neaprobării proiectului, judeţul Buzău a fost sancţionat cu 9 milioane de euro din valoarea totală. Astfel, în cazul în care proiectul ar fi fost aprobat, finanţarea nerambursabilă s-ar fi diminua drastic, la 26 de milioane euro. Chiar şi aşa, ar fi fost de preferat cazului de faţă, când, aşa cum a subliniat consilierul judeţean Ştefan David, buzoienii au pierdut o investiţie de 35 de milioane euro.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Galerie Foto

