Debut la Dunărea Galaţi
Luni, la sediul Federaţiei Române de Fotbal a fost stabilit programul competiţional al Ligii a II-a, eşalon în care este înscrisă şi FC Gloria Buzău. Aşa cum era de aşteptat, buzoienii vor face parte din Seria I a celui de-al doilea eşalon fotbalistic, în care faţă de sezonul trecut nu se mai regăseşte echipa Petrolul Ploieşti, înlocuită de CS Otopeni.
Din fiecare serie vor face parte câte 16 echipe, primele două clasate promovează în Liga I, iar ultimele trei retrogradează în Liga a III-a. Campionatul va debuta oficial sâmbătă, 21 august, Gloria Buzău urmând să întâlnească în deplasare o mai veche competitoare, Dunărea Galaţi, în cazul în care se vor rezolva problemele financiare ale clubului din Crâng.
Până la startul campionatului, singurele incertitudini privind componenţa seriei I ar fi legate de participarea echipei Farul Constanţa, care a pierdut o mare parte a lotului de jucători, locul acesteia în Liga a II-a fiind dorit de cei de la Dinamo II.
Iată şi componenţa la acest moment a primei serii din Liga a II-a: Ceahlăul Piatra Neamţ, Poli Iaşi, Delta Tulcea, CS Otopeni, Săgeata Năvodari, Astra Giurgiu, FC Botoşani, Steaua II, Farul Constanţa, Gloria Buzău, Dunărea Galaţi, FC Snagov, Concordia Chiajna, Viitorul Constanţa, Juventus Bucureşti şi CF Brăila.
Programul de jocuri al Gloriei Buzău:
Etapa I (21 august):
Dunărea Galaţi – Gloria Buzău;
Etapa II (28 august):
Gloria Buzău – CF Brăila;
Etapa a III-a (4 septembrie):
Poli Iaşi – Gloria Buzău;
Etapa a IV-a (11 septembrie):
Gloria Buzău – Săgeata Năvodari;
Etapa a V-a (18 septembrie):
Gloria Buzău – Astra Giurgiu;
Etapa a VI-a (25 septembrie):
Concordia Chiajna – Gloria Buzău;
Etapa a VII-a (2 octombrie):
Gloria Buzău – Steaua II;
Etapa a VIII-a (9 octombrie):
Delta Tulcea – Gloria Buzău;
Etapa a IX-a (16 octombrie):
Gloria Buzău – FC Snagov;
Etapa a X-a (23 octombrie):
Farul Constanţa – Gloria Buzău;
Etapa a XI-a (30 octombrie):
Gloria Buzău – Viitorul Constanţa;
Etapa a XII-a (6 noiembrie):
FC Botoşani – Gloria Buzău;
Etapa a XIII-a (13 noiembrie):
Gloria Buzău – Ceahlăul Piatra NT.;
Etapa a XIV-a (20 noiembrie): CS Otopeni – Gloria Buzău;
Etapa a XV-a (27 noiembrie):
Gloria Buzău – Juventus Bucureşti.
Astăzi, amical cu Poli Galaţi
Gloria Buzău şi-a reluat antrenamentele în această săptămână la propria bază sportivă, sub comanda antrenorului principal Mihai Ciobanu, în programul echipei figurând şi un amical cu echipa de Liga a III-a Politehnica Galaţi. Jocul se va desfăşura astăzi (miercuri), cel mai probabil de la ora 18.30, pe terenul sintetic Cornel Negoescu, din cauza căldurii sufocante care se înregistrează în Buzău la orele amiezii. Programul amicalurilor va continua pentru echipa din Crâng sâmbătă, 7 august, în deplasare cu echipa proaspăt promovată în Liga a II-a, Juventus Bucureşti. Tehnicianul Gloriei, Mihai Ciobanu, a declarat că jocurile de pregătire cu Dunărea Galaţi şi CF Brăila nu se vor mai disputa, întrucât buzoienii urmează să întâlnească aceste echipe în primele două etape din campionat: „Trebuia să mai jucăm încă două partide, cu Galaţiul şi Brăila, însă acestea nu cred că vor mai avea loc, din cauza programării jocurilor oficiale în campionat. Vom căuta însă alţi adversari pentru a acoperi aceste meciuri de verificare“.
Gabriel Costin
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sport

