Archive for May, 2010
Cezar Preda dezminte demisia lui Boc
Democrat-liberalii infirmă, prin vocea vicepreşedintelui Cezar Preda, zvonurile potrivit cărora premierul Emil Boc şi-ar fi depus demisia de la şefia Guvernului încă de acum două săptămâni. Deputatul buzoian a anunţat, de asemenea, şi ridicarea embargoului impus de P.D.L. anumitor televiziuni. Pe de altă parte, consilierul prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu, susţine că în cazul în care programul [...]
Spirite încinse pe străzile buzoiene
Scandalurile, în special pe fondul consumului de băuturi alcoolice, petrecute în locuri publice s-au înmulţit în ultima perioadă, rezultă dintr-un raport al Poliţiei Comunitare, efectuat pentru primele patru luni ale acestui an. Multe au fost şi sesizările buzoienilor, a preşedinţilor asociaţiilor de proprietari, precizează Adrian Teodorescu, inspector în cadrul instituţiei. Din aceste cauze, numărul agenţilor [...]
Teatru la superlativ
Spectacolul în regia lui Dan Puric a ridicat publicul buzoian în picioare şi a smuls ropote de aplauze Pantomimă, step, dans, muzică, lumini, suflet, emoţie, umor şi 18 actori de excepţie, într-un cuvânt “Made in Romania” Spectacolul “Made in Romania” marca Dan Puric a umplut la refuz sala Teatrului “George Ciprian” în cea de-a treia [...]
Bază sportivă la Brădeanu
Chiar dacă este un an de criză şi problema fondurilor alocate de stat este una stringentă pentru majoritatea domeniilor, Primăria Brădeanu reuşeşte să-şi continue proiectele începute în vremuri mai bune şi chiar să deruleze altele noi. Primarul Ştefan Nistor se poate lăuda cu un proiect depus pe măsura 322, referitor la reabilitarea sistemului de alimentare [...]
Deputatul P.N.L. de Buzău George Scutaru:
„Legea pensiilor amputează drepturi legal obţinute de militari” Deputatul P.N.L. de Buzău George Scutaru, vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare din camera inferioară a Parlamentului s-a întâlnit, sâmbătă, cu liderii filialei buzoiene a Sindicatului cadrelor militare în rezervă, pentru a discuta pe tema noii legi a pensiilor, promovată de Guvernul Boc, şi pe seama modalităţilor de [...]
Vlad Mugur, regizorul spectacol
Luni, Biblioteca Judeţeană “Vasile Voiculescu” a fost gazda celei de-a doua prezentări de regizor român contemporan din cadrul secţiunii “(In)Vizibili la Buzău”, secţiune care face parte din festivalul de teatru buzoian Gala vedetelor “Vedeteatru”. Regizorul prezentat ieri este regretatul Vlad Mugur, unul dintre regizorii care nu au putut fi aduşi pe scenele teatrelor buzoiene din [...]

