Ion Besoiu, la prima reprezentaţie pe scena buzoiană

admin | 2010/05/22 | 0 Comments

ion besoiu

“Sfârşit de partidă”, o piesă de teatru cu patru actori de senzaţie, o reprezentaţie spectaculoasă şi un text greu digerabil, chiar şi pentru cunoscători

În cea de-a cincea seară a Festivalului de teatru buzoian – Gala vedetelor “Vedeteatru”, organizatorii au adus în faţa publicului o distribuţie de excepţie pe scena Teatrului “George Ciprian”. Patru actori de renume (Ion Besoiu, Răzvan Vasilescu, Irina Petrescu şi Mihai Constantin), o piesă de teatru semnată Samuel Beckett şi o regie asigurată de Alexandru Tocilescu au făcut ca sala de spectacol să fie neîncăpătoare – pentru cei care nu au mai avut locuri, s-au asigurat scaune suplimentare. Deşi la prima reprezentaţie pe scena Teatrului “George Ciprian”, maestrul Ion Besoiu nu este străin de acest oraş. Cârnaţii de Pleşcoi şi vinul de Pietroasele i-au ţinut companie în multele incursiuni făcute cu prietenii pe meleagurile buzoiene, după cum a declarat chiar actorul pentru Campus TV.
De la decor şi până la vestimentaţie, totul era făcut în aşa fel încât să simbolizeze mizeria în care trăiesc “sfărşitul de partidă” membrii unei familii. Hamm (Răzvan Vasilescu), un bătrân orb şi invalid, face tot posibilul pentru a-i face traiul imposibil fiului său Clov (Mihai Constantin), un personaj îmbătrânit înainte de vreme, îndobitocit de capriciile şi “învăţăturile” tatălui său, care abia îşi mai târăşte picioarele prin praful aşezat de prea multă vreme în locuinţa izolată, în care până şi timpul stă pe loc şi unde nimic nu se întâmplă. Mareea nu mai are valuri, mareea nu mai există, la orizont se vede… nimic, doar un purice şi un şobolan, simboluri ale mizeriei, mai deranjează această imagine statică, lipsită de acţiune. Un personaj isteric, care nu vrea să accepte situaţia în care se află, un altul care nu se poate despărţi de acesta, oricât rău i-ar face, şi doi bătrânei, Nagg (Ion Besoiu), şi Nell (Irina Petrescu) sunt singurii care mai au chef să sporovăiască. Mihai Constantin (Clov) are umerii căzuţi, ca şi când pe ei s-ar fi adunat toate greutăţile vieţii, el este singurul care se mai poate mişca în acel spaţiu închis, sufocant, singurul care mai păstrează pe faţă o inocenţă candidă şi o resemnare în faţa ieşirilor isterice ale tatălui.
O piesă cu o acţiune limitată, în care textul este greu asimilabil. Astfel, pentru a putea menţine atenţia publicului până la final, regizorul a optat pentru o distribuţie de excepţie.