Măturoiul expirat al lustraţiei

admin | 2010/05/07 | 0 Comments

“- O lege a lustraţiei ar fi aşezat lucrurile mai repede pe un făgaş normal?

– Categoric, categoric da. Trebuia făcută în anii ’90-’92, în primii ani de la revoluţie, atunci era momentul potrivit, şi poate şi mersul ţării era altul, pentru că este limpede, prin neaplicarea acestei idei, strălucit expuse de revoluţionarii timişoreni, s-a ajuns că oamenii din fostele structuri de partid, Securitate, Miliţie au pus mâna pe posturile de conducere şi s-au îmbogăţit, şi nu persoanele competente, cu principii de viaţă oneste şi morale”.

Am reprodus un fragment, fără a schimba măcar o virgulă, dintr-un interviu-fluviu pe care mi l-a acordat, cu nişte ani în urmă, cunoscutul om de litere, epigramistul şi, nu în cele din urmă, avocatul Mihai Sălcuţan, un adept, în ciuda profesiei reputată mai curând prin argumente răsucite şi ocolişuri verbale, al lucrurilor exprimate tranşant, fără jumătăţi de măsură. Precum genul literar în care excelează, patru versuri scurte şi o poantă de final, usturătoare, vitriolantă, adesea definitivă, imprimată ca o ştampilă ce n-o mai spală toată apa Buzăului.

Au trecut 5-6 ani de la interviul invocat şi, iarăşi, revine în spaţiul dezbaterii publice aşa zisa lege a lustraţiei, termen la auzul căruia foştii membri ai “burgheziei roşii” devin brusc livizi, parcă au noduri în gât, pare că tocmai au înghiţit o lingură cu untură de peşte. Recomandare altminteri sănătoasă, de natură a mai “vitaminiza” societatea românească, de a-i fi readus culoarea în obraji, dacă ar fi fost aplicată la timp. Acum, departe de a-şi mai produce efectele benefice, lustraţia vine ca o lovitură de coasă, poate să omoare, dar nu mai are darul să prevină, să înlăture ce-i rău şi să redea sănătatea unui organism uzat, bolnav până-n măduva oaselor.

Desigur, legea va mai zdruncina din imaginea publică, oricum zdrenţuită, a unor politicieni ce se laudă că au purtat Revoluţia la sânul lor imaculat, că au salvat democraţia cu bâta minerului, că au ajuns în fotoliile (din care nu se mai dau jos nici izgoniţi) puterii numai împinşi de grija ţărişoarei şi poporului. Pentru că, depinde şi de cum va arăta forma legiferată a lustraţiei autohtone, acum să rişte să-şi încheie “măreţul” destin pe uşa din dos, daţi afară cu măturoiul.

În ce priveşte strict Legea lustraţiei, reiau sensul celor spuse în interviul amintit, era presantă la scurtă vreme după învălmăşeala aceea, altfel magistral regizată, din decembrie 1989, poate va mai produce efecte şi ecouri în prezent, însă termenul ei de valabilitate morală mi se pare demult şi dramatic depăşit.