Cezar Preda vrea schimbare la Finanţe

| 2010/05/07 | 0 Comments

Călin BOSTAN

„România este într-o situaţie grea, cu un buget dezechilibrat, iar noi suntem puşi în situaţia de a discuta mărirea cotei de impozitare şi a taxei pe valoarea adăugată, fără a sesiza colectarea defectuoasă a banilor din taxe şi impozite către buget. Partidul Democrat Liberal nu a făcut ceea ce trebuia, să urmărească îndeaproape, în fiecare judeţ, cum se colectează aceşti bani”, a declarat, ieri, liderul democrat-liberalilor buzoieni, deputatul Cezar Preda. El a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va propune Biroului Permanent Naţional al P.D.L. o responsabilizare politică asupra acestei chestiuni, care să cadă în sarcina directă a preşedinţilor organizaţiilor judeţene, a prefecţilor şi a directorilor Finanţelor Publice din teritoriu, ultimii doi trebuind chiar să răspundă, direct în faţa premierului, de urmărirea colectării taxelor şi impozitelor.

„Judeţul Buzău, dintr-un loc fruntaş pe ţară la acest capitol, a ajuns pe locul 20, pentru că nu avem un director la Finanţe care să vrea să colecteze bani la bugetul statului, ci unul rămas prin şmecherii politice, prin deschis uşa în fiecare zi, cu cereri <să rămână mămica acolo, că aşa dă bine la familie>. Nici măcar ministrul de Finanţe nu s-a gândit la necesitatea urmăririi acestor încasări. De câte ori i-am cerut schimbarea acestui director, mi s-a răspuns că au nevoie şi de un vot-două în Parlament, şi să <rămână mămica acolo>. Ministrul de Finanţe este vinovat de această stare de lucruri, el a trecut şi peste capul şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, căci precum <mămica de la Buzău> sunt şi alţi asemenea directori în ţară”, a mai spus deputatul Cezar Preda, care a mai declarat că a solicită, încă o dată, schimbarea directorului Direcţiei Finanţelor Publice Buzău.

Care este propunerea organizaţiei judeţene P.D.L. Buzău pentru funcţia în cauză, am aflat tot de la liderul democrat-liberal: „Cel mai bun director pe care l-au avut Finanţele la Buzău este Liviu Ilie. Nu mă leagă nicio prietenie cu el, dar este propunerea noastră”.



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Politica

Leave a Reply