(Pe)Trecerea sufletelor, la teatru

| 2010/05/05 | 0 Comments

Vineri, 30 aprilie, Teatrul “George Ciprian” este gazda spectacolului “(Pe)Trecerea sufletelor”, susţinut de Teatrul de stat din Constanţa. Piesa, în regia lui Sorin Militaru, după Dimitré Dinev, este reprezentarea unei petreceri între nişte colegi imigranţi, care se desfăşoară la un priveghi.

În “(Pe)Trecerea sufletelor”, personajele trec prin diferite stări sufleteşti, discuţiile lor ajung către eternitate, meditând asupra semnificaţiei “sufletului” şi a “vieţii”, totul terminându-se un chef pe cinste, de aici rezultând şi titlul piesei. Spectacolul începe cu cei trei colegi ai lui Nikodim, Josef Schutt (Iulian Enache), Virgil Mistrianu (Nicodim Ungureanu), Bora Soric (Marian Adochiţei) şi Zeko Zenov (Cosmin Mihale), împreună cu bocitoarea angajată de rude, Sladka Srebreva, interpretată de Dana Dumitrescu, beau şi dansează în amintirea răposatului Nikodim. Pentru a transcende dincolo de moarte şi pentru a o învinge, prietenii se comportă ca şi când Nikodim ar fi încă viu. Astfel că, aceştia îl scot din coşciug, îl aşează la masă, fac fotografii, îl plimbă cu bicicleta şi îi citesc horoscopul. Pe scenă este un adevărat haos, toţi se ceartă, ca mai apoi să se împace între ei şi cu moartea. La un moment dat se încaieră, iar în acest vacarm, în care este luat la bătaie chiar şi mortul, la priveghi apare şi o stripteusă, Nadeshda Prekupenko, personajul Giorgianei Mazilescu, care face un număr incitant la bară, iar la finalul reprezentaţiei îl sărută pe Nikodim.

Muzica spectacolului, care are menirea de a sublinia trăirile personajului, este asigurată de Vlaicu Golcea, iar scenografia este semnată de Maria Nicola.

Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Teatrului “George Ciprian”.

Diana Potop



Articole pe aceasi tema:

Tags: , ,

Category: Educatie-Cultura

Leave a Reply