1 mai şi 20.000 şomeri
În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat 1 mai – Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind marcată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România, 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde, iar coloanele de muncitori în ţinute festive scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe. După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii s-au bucurat de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectându-se cu mici şi bere.
Astăzi ca şi atunci, ziua de 1 mai îşi menţine statutul de sărăbătoare, dar capătă cu totul alte conotaţii. Protagoniştii manifestaţiilor sunt oameni cu pancarte uriaşe, ce transmit însă mesaje de dezaprobare, deznădejde, disperare, iar ţinutele nu mai sunt nici pe departe festive, ci second – hand. Nici micii şi berea nu mai stârnesc prea mult interes, simbolurile în sine asociate cu stomacul pierzând însemnătatea pe uliţele campaniilor electorale. Ziua de 1 mai începe a se sărbători precum cea care a dat startul tradiţiei, respectiv prin greve, sperând că nu vor exista victime propriu-zise, căci din alt punct de vedere guvernarea şi tot aparatul propriu a internat în ambulatoriu mii de buzoieni.
Întâi mai trebuie să discutăm despre cei care ar fi trebuit să se bucure de Ziua Muncii, despre muncitorii buzoieni care între timp au îngroşat rândurile şomerilor, fie individual, fie în familie, cu tot cu noul tânăr abia ieşit din băncile şcolii.
20.000 de şomeri înregistrează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău, salariaţi disponibilizaţi din considerente economice. Criza a strâns cu uşa mediul privat, eliberând din funcţii zeci de mii de buzoieni din toate domeniile de activitate, în special din cele considerate motorul unei economii, respectiv agricultură, construcţii, dar din anumite ramuri ale industriei. În ultima perioadă, şi statul a dat naştere unor şomeri, fie de la căile ferate, din domeniul silvic, dar şi din industria extracţiei de petrol. Aşadar, esenţiala pătură pentru care a fost decretată o astfel de zi festivă a sărbătorit prin şomaj şi vor urma greve, după cum ameninţă bugetarii din administraţia publică locală, afiliată organismelor sindicale.
Întâi mai trebuie să ne aducem aminte şi de mediul de afaceri. Pe fondul crizei financiare, s-au dispus peste 3000 de sechestre asupra unor conturi, în valoare de 300 miliarde lei vechi, şi propriri la terţi de încă 120 miliarde lei.
Au urmat sechestrele asupra bunurilor mobile şi imobile. În primul caz, au fost instituite 33 de sechestre. În cazul bunurilor imobile, Fiscul a dispus nouă astfel de măsuri, asupra unor bunuri în valoare de 7.832.886 lei. În urma aplicarii măsurilor de executare silită a fost încasată suma de 430 miliarde lei vechi, din totalul de 1200 miliarde lei vechi. Rezultatul? Alţi şomeri…
Întâi mai trebuie să discutăm şi despre aberaţiile momentului şi despre, aţi ghicit, şomeri. Dacă anul trecut Oficiul Registrului Comerţului număra peste 3000 de firme dizolvate ca urmare a impozitului forfetar şi a altor impozite menite să găurescă buzunarul privat, în acest an numărul se aşteaptă a fi mult mai mare. Cât despre aberaţiile mult promise, ne-a fost furnizată pe masă una caldă, ce face referire la impozitarea ţăranilor din bătătură, legându-i de mâini şi de picioare cu case de marcat fiscal.
Desigur, au existat nenumărate persoane care s-au bucurat de ziua de 1 mai şi acest lucru nu ne face decât să sperăm că poate lucrurile nu vor scăpa de sub control. Totuşi, nu putem să scăpăm din vedere că semnificaţia primei zile din mai şi-a pierdut aproape pe de-a-ntregul esenţa, atât timp cât muncitorii au devenit în marea lor majoritate şomeri, iar unii dintre cei care au scăpat deocamdată de disponibilizări au sărbătorit prin muncă.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

