Archive for April, 2010
Congresul de istorie a presei, la a III-a ediţie
Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Piteşti şi Asociaţia Română de Istorie a Presei a organizat la sfârşitul săptămânii trecute cel de-al III-lea Congres naţional de istorie a presei. Evenimentul s-a bucurat de o participare internaţională, fiind prezente personalităţi din Republica Moldova şi Grecia, reprezentanţi ai peste 20 de universităţi, biblioteci publice, redacţii, muzee şi unităţi arhivistice. [...]
Străinii de lângă noi
Înfiinţat în iunie 2007, prin reorganizarea Autorităţii pentru Străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, actualul Oficiu Român pentru Imigrări (ORI) este o structură specializată din subordinea M.A.I., făcând parte din Departamentul de Ordine şi Siguranţă Publică, care exercită atribuţii privind implementarea politicilor României în domeniul migraţiei, azilului şi al integrării străinilor, precum şi a [...]
Cursurile de formare, în şomaj tehnic
Abia au trecut câteva zile de când Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a organizat Bursa Generală, că instituţia a intrat în posesia noii liste de disponibilizări, anunţate pentru al doilea trimestru al anului. Astfel, se aşteaptă în continuare ca rata şomajului să crească în ciuda faptului că sezonul cald permite începerea activităţilor în [...]
Ce are modellingul cu ştampila politicianului? Multe!
Fără intenţia de a fi maliţios ori de aş jigni pe cineva, trebuie să mărturisesc faptul că, în urmă cu nicio săptămână, atunci când am văzut o replică a starletei Simona Sensual – preluată de un tabloid, exclusiv datorită contextului polemic cu o cetăţeancă de aceeaşi talie, dar şi pentru obscenitatea din cuprinsul ei – [...]
Pensionarii, fără reţete compensate
Călin BOSTAN Situaţia pensionarilor care au nevoie, lună de lună, de reţete compensate ori gratuite, eliberate de către medicii de familie, este, în momentul de faţă, incertă, din cauza modificărilor. Contractului-cadru, modificări legate de limitarea consultaţiilor, la 20 pe zi, pe care aceştia din urmă le pot oferi. Excepţie fac bolnavii din „lista 39 A”, [...]
Vicele Marcel Ciolacu, ameninţat cu excluderea din P.S.D.
Pentru „fraternizare” cu pedeliştii El susţine că la mijloc este o neînţelegere Călin BOSTAN Viceprimarul Marcel Ciolacu ar putea fi exclus din P.S.D., după ce a propus la preşedinţia Comisiei juridice şi de disciplină a Consiliului Local Municipal un membru al Partidului Democrat-Liberal, a declarat, vineri, preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social-Democrat, senatorul Ion Vasile. [...]
Nimicurile, din nou la mare căutare
Duminică, oborul de vite şi talciocul din municipiul Buzău au primit probabil cei mai mulţi vizitatori din ultima vreme şi asta din pricina numărului mare de produse vândute la preţuri de criză. Frigul s-a resimţit, totuşi buzoienii au sosit în număr mare, mai mult pentru a se pune la punct cu noile tendinţe în materie [...]
Meci nebun!
CSM Râmnicu Sărat – Concordia Chiajna: 2-3 Sâmbătă, în cadrul etapei a XXVI-a, a Ligii a II-a, Seria I, lanterna roşie CSM Râmnicu Sărat a fost învinsă pe teren propriu de Concordia Chiajna, scor 2-3. În minutul 23, mijlocaşul oaspeţilor Duru a marcat pentru 0-1. Mărculescu pătrunde în suprafaţa de pedeapsă, este faultat de un [...]
111 ani de istorie în 2 ani de club
Duminică, în jurul prânzului în parcarea din spatele patinoarului, iubitorii mărcii Opel au sărbătorit doi ani de la înfiinţarea clubului auto la Buzău, motiv de petrecere şi de depănare a amintirilor, nu foarte îndepărtate. Îndepărtată este istoria mărcii, care pleacă încă de acum 111 ani şi continuă, spun membrii, exact prin naşterea unor astfel de [...]
Duel pierdut
Steaua II – Gloria Buzău: 1-0 (0-0) Duminică, în cadrul etapei a XXVI-a, a Ligii a II-a, Seria I, Gloria Buzău a pierdut în deplasare, la scorul de 1-0, cu echipa secundă a clubului Steaua Bucureşti. Buzoienii au început bine partida şi au dominat primele 20 de minute. Spre sfârşitul primei reprize, jocul s-a echilibrat, [...]

