Eures, graniţa Buzău – U.E.

| 2010/04/29 | 0 Comments

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău are în subordine Biroul Eures, prin intermediul căruia au loc schimburi de servicii cu organisme asemănătoare care vizează facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în spaţiul U.E şi Elveţia. Din reţeaua Eures fac parte 31 de ţări europene, iar principalele obiective vizează informarea, îndrumarea şi furnizarea unor sfaturi celor care doresc să lucreze în afara ţării, oportunităţile de angajare, condiţiile de muncă şi de viaţă. Biroul Eures Buzău a contribuit în cei trei ani de existenţă la plasarea unui număr important de lucrători buzoieni în ţările U.E.

În cursul anului 2008, precizează Valeriu Dimciu, director coordonator al A.J.O.F.M. Buzău, au fost organizate trei selecţii pentru locuri de muncă în Spania, a trimis şomeri la alte patru burse organizate în ţară, iar în anul 2009 a înregistrat 237 de persoane dornice să obţină  contracte în străinătate. Tot în 2009, buzoienii au luat parte la bursele naţionale care au vizat locuri de muncă în Danemarca, Spania, Germania şi Franţa. În cursul acestui an, 95 de buzoieni au depus dosare la Biroul Eures, putând opta pentru unul din zecile de locuri de muncă oferite de către angajatorii danezi şi italieni în domeniul agricol şi hotelier. Un total de 82 de şomeri buzoieni au reuşit prin intermediul Eures să obţină contracte de muncă în afara ţări, în domenii precum agricultura, prestări servicii, industrie şi medicină.

Florin Zafiu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , ,

Category: Administratie

Leave a Reply