Şomeri – muncitori la negru
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a desfăşurat, de la începutul anului până în prezent, peste 600 de controale la angajatori, inspectorii urmărind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, fenomen ce a căpătat proporţii la nivel judeţean. Astfel, în urma verificărilor, mai bine de 250 de patroni au fost sancţionaţi, printre ei numărându-se şi administratori care au angajat personal la negru. De remarcat este faptul că printre cei găsiţi muncind nelegal s-au numărat şi şomeri, beneficiari ai Legii 76, dar şi persoane disponibilizate, o altă categorie cu regim special.
Iulian Pruteanu, directorul coordonator al I.T.M. Buzău, a precizat că au fost controlaţi, în perioada la care ne referim, 604 angajatori, cu un număr total de 12.603 angajaţi. Au fost sancţionaţi 276 dintre aceştia, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, cărora le-au fost aplicate avertismente şi 47 de amenzi, în cuantum de 209800 lei. Cele mai multe dintre abateri au vizat neacordarea repausului săptămânal, neplata orelor de noapte şi a altor sporuri care decurg din activităţile prestate de către salariaţi. 25 dintre ei au fost sancţionaţi cu 1,26 miliarde lei vechi, pentru primirea la muncă a 42 de persoane fără a li se întocmi contracte individuale de muncă. Cei mai mulţi dintre aceştia lucrau cu precădere în comerţ şi prestări servicii. Printre persoanele care munceau la negru au fost întâlniţi şi şomeri ori persoane disponibilizate, care beneficiază de compensaţii salariale şi şomaj. De obicei, muncitorii nu fac nici un fel de declaraţii reale, căzând de multe ori de acord cu patronii asupra declaraţiilor. Motivaţia este însă că persoanele depistate muncind fără forme legale refuză să dea declaraţii, de teamă să nu-şi piardă ori indemnizaţia de şomaj-odată ce sunt descoperiţi, ori locul de muncă. Desigur, gestul de a munci la negru denotă dorinţa de rotunjire a veniturilor într-o perioadă când salariile sunt în picaj.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

