Zilele Buzăului, la final

| 2010/04/26 | 1 Comment
  • Concerte de milioane, invitaţi de renume, mii de spectatori în extaz şi focuri de artificii colorate cu muzică, toate acestea au fost ingredientele unui spectacol reuşit
  • Viceprimarul Fănică Bârlă a înmânat participantelor la Miss premiul special acordat de Primărie şi premiul pentru ocupanta locului întâi

Cele două săptămâni în care au fost organizate diferite manifestări, cu ocazia celei de-a VI-a ediţii a Zilelor Buzăului, s-au încheiat. Ca în fiecare an, în ultimele trei zile petrecerea s-a mutat în Piaţa Dacia, unde au concertat interpreţi cunoscuţi şi foarte îndrăgiţi de publicul buzoian. Printre mirosuri de mici, kurtos colac şi valuri de bere, spectatorii buzoieni au cântat şi au dansat trei seri la rând, bucurându-se de spectacolul oferit de organizatori.

Artiştii buzoieni, în concert

În prima seară, dedicată artiştilor buzoieni, au urcat pe scena din Piaţa Dacia: Gabriela Bolocan, Andrada, Aida Borovină, Undercover Band & Mihai şi alţii. Printre mulţumirile transmise organizatorilor şi publicului prezent, cântăreţii ne-au dezvăluit şi câteva din proiectele viitoare. Astfel, Aida Borovină urmează să concerteze alături de Ovidiu Komornyik şi Angela Similea în mai multe oraşe din ţară, iar trupa Undercover Band & Mihai pregătesc pentru luna mai un spectacol la Teatrul “George Ciprian”.

Seara muzicii populare a demonstrat încă o dată că tradiţia şi folclorul românesc se află la loc de cinste şi că buzoienii mai ştiu, încă, să petreacă pe aceste ritmuri. Nemuritorii, George Snae, Irina Loghin, Florin Vasilică şi Ansamblul Teleormanul au smuls ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Locul I la Miss, decernat în “uralele publicului”

Ca orice concurs de Miss, şi cel organizat cu ocazia Zilelor oraşului a stârnit nemulţumiri, pentru că nu toate concurentele puteau lua premiul cel mare. Juriul, a apreciat frumuseţea concurentelor, dar şi alte calităţi ale acestora – modul de prezentare a ţinutelor, atitudinea, răspunsurile la întrebări, fiind doar o parte dintre elementele avute în vedere. Au fost înmânate, din partea organizatorilor, cinci premii. Astfel că premiul din partea Primăriei a fost acordat unei eleve a Liceului Teoretic “Alexandru Marghiloman”, Georgiana Andrea Moraru, premiul pentru popularitate l-a primit Ana Maria Stan, pe locul trei a urcat Suzana Cosmina Andrei, pe locul doi  Andrea Lazăr, iar premiul “Miss Zilele Buzăului” a fost primit de Denisa Sava. Viceprimarul Fănică Bârlă a înmânat participantelor la Miss premiul special acordat de Primărie şi premiul pentru ocupanta locului întâi.

Pentru tinerii prezenţi la spectacol, atmosfera a fost încălzită de trupa Bordo, DJ Sava şi Raluca, iar pentru nostalgici, Grabriel Dorobanţu a fost o alegere ideală. În stilul său caracteristic şi cu piesele sale foarte cunoscute publicului buzoian, Puya a încheiat seara de duminică cu o sesiune interminabilă de autografe. Zilele Buzăului au luat sfârşit printr-un spectacol de lumină şi culoare, focul de artificii din Piaţa Dacia a încântat spectatorii timp de zece minute.

Cele două săptămâni dedicate buzoienilor i-au costat pe organizatori peste 230.000 lei, numai pentru cele trei zile de concert au fost alocate fonduri în valoare de 150.000 lei, aici incluzându-se focul de artificii, onorariile artiştilor, drepturile de autor, transport, cheltuieli cu cazarea artiştilor şi echipei tehnice, închirierea instalaţiei de sunet şi lumini şi multe alte elemente necesare punerii în scenă a unui astfel de spectacol.

Diana Potop



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Educatie-Cultura

Comments (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Rescrierea Legii Educației Naționale este impetuos necesară.
    Rescrierea Legii Educației Naționale este impetuos necesară. Precizez, motivatia mea referitor la faptul ca nu sunt de acord cu legea in forma actuala ,aratand urmatoarele puncte slabe: – bugetul limitat pt. educatie;DECI: SUBFINANTARE;(vezi: http://www.senat.ro/PDFMotiuni…..032010.pdf Deci: guvernul va finanta educatia in 2010 cu 32% mai putin decat in 2008. Si totusi guvernantii doresc un sistem educational competitiv si mai ales superior dpdv calitativ. Astfel apare necesitatea emiterii unui nou slogan pt abilitatii sistemului:- A trai sustenabil inseamna, a face mai mult, folosind mai putin. Pe masura ce ne organizam sa traim folosind mai putin, si inovam creativ in acest scop, rezultatele sunt uimitoare. Asta ne va permite sa obtinem cresteri de productivitate la costuri mai mici, si mai sigure.) – legea promoveaza imixtiunea politicului in invatamant; – finantarea per elev nu tine cont de specificul unitatilor de invatamant(vezi ex. vocationalele); – adanceste si mai mult discriminarea intre scoli, universitati, vedeti in Ro la ora actuala sunt comunitati bogate si comunitati sarace; – are un subiectivism f. ridicat referitor la recrutarea si evaluarea personalului didactic; – implicarea excesiva a comunitatii in numirea directorului unitatii scolare, precum si in deciziile care trebuie sa fie luate la nivelul scolii, in preuniv.; acelasi lucru si in cazul invatamantului universitar; – 1/3 +1/3 este cam mult personal fara atributii didactice in scoala pt. luarea deciziilor; – creeaza o presiune in plus asupra profesorilor, in special in preuniversitar; – legea nu tine cont, de slaba implicare a parintilor in activitatea scolii din ultimii ani; – NU ASIGURA UN STATUT DECENT PENTRU CADRUL DIDACTIC; – se acorda o prea mare importanta resurselor secundare, si tertiare, ca si verigi in sistemul de finantare al scolilor si universitatilor( vezi atragerea fondurilor extrabugetare); – duce la scaderea importantei consiliului profesoral, in actul educativ, si in scoala in general; – si cate si mai cate. In continuare spun din nou un NU hotarat referitor la acesta lege. Consider ca noua lege a educatiei scrisa in varianta Miclea – PDL, nu a respectat pricipiile procesului de descentralizare din educatie, si anume: – raspundere publica; – autonomie institutionala; – transparenta actului decizional; – valorizarea resursei umane; – abordarea etica a serviciului educational; – apropierea actului de decizie de locul actului de educatie; – subsidiaritatea( corelarea aplicarii principiului subsidiaritatii cu alte principii de baza, ca acelea ale competitiei, democratiei, eticii, dezvoltarii sustenabile); – diversitatea culturala si etnica. Referitor la CALITATE, (vezi OG75/2005-ordonanta care stabileste pricipiile politicii nationale pt. Asigurarea Calitatii in Educatie pt. intregul sistem, vezi si def. date prin ISO 8402, si ISO 9000/2000-def. calitatii, managementul calitatii), nu este corect tradusa nici prin noua Lege a Educatiei Nationale, deoarece cresterea calitatii actului educational este baza „societatii bazate pe cunoastere”, iar acest deziderat nu poate fi realizat fara o dezvoltare intelectuala si profesionala in Ro. din perspectiva invatarii permanente. In noua lege, nu sunt respectate pricipiile pe care se bazeaza asigurarea calitatii, si anume asigurarea calitatii si in sistemul de evaluare – aceasta trebuie sa fie usor de inteles, administrat cu eficienta, supus responsabilitatii publice, legea tinand cont doar ca acest sistem al calitatii trebuie aplicat in conditii de eficienta financiara.( de austeitate bugetara)…(nici nu mai vorbesc de validitate, fidelitate si practicabilitate in cazul evaluarii). Astfel nu s-a tinut cont de urmatoarele probleme: – neajunsurile din sistem si din societatea romaneasca in general; – infrastructura precara; – slaba legatura intre formarea initiala si formarea continua in sistem si in Ro.; – standardele „nationale”…; vezi și:http://gabrielnicolaeteodorescu.wordpress.com http://www.petitieonline.ro/petitie/apel_national_pentru_rescrierea_legii_educatiei_nationale-p25985058.html http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/protestul_profesorilor_de_fizica_din_romania-p02225042-pg18.html dacă ești de acord semnează și promovează petițiile

Leave a Reply