Din nou derizoriul ne conduce

admin | 2010/04/26 | 0 Comments

Cât de încrâncenat sau cu capul prin cenuşa norului islandez trebuie să fii dacă, ieri, când alegerile parlamentare anticipate din Colegiul 19 al Capitalei, unde se vede că, cel puţin în prima parte a zilei, s-au prezentat la vot doar o parte dintre membrii celor două partide aflate în competiţie – nu spun trei, căci mă număr printre cei care au considerat dintotdeauna că formaţiunea lui Voiculescu nu este altceva decât o glumă bună – ajungi să acuzi pe unul dintre candidaţi de săvârşirea unei ilegalităţi, pentru simplul motiv că a intrat în cabina de vot însoţit de fiica sa, minoră? Şi aceasta în condiţiile în care totul s-a făcut cu acceptul preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. Să te ţii de asemenea giumbuşlucuri, să le tratezi drept subiecte de presă, în condiţiile în care poporul – îi exclud aici pe cetăţenii din colegiul electoral respectiv al Capitalei ori pe cei din Râmnicu Vâlcea, care, măcar teoretic, şi-ar putea juca viitorul apropiat în faţa urnelor – ar avea multe, chiar foarte multe teme de meditaţie, cu adevărat serioase.

Cum ar fi, de exemplu, acela că bravii noştri politicieni se dau de ceasul morţii, unii să schimbe Constituţia, alţii să o combată, pe când sistemul sanitar românesc zace în cea mai cruntă mizerie. Care mizerie rămâne necunoscută, de cele mai multe ori, marelui public, care află despre minuni precum cea de la Spitalul C.F.R. 2 din Bucureşti doar dacă vreo vedetă sau starletă are ghinionul să o păţească din pricina mizeriei din locurile de unde, teoretic, trebuie să pleci vindecat, nu cu picioarele înainte.

Dar nu, pe noi ne preocupă mai abitir soarta cucuiului din fruntea lui Sergiu Nicolaescu – cel care a picat pe trepte a doua zi după ce românul ortodox serios a serbat, cu grătare şi udătură din belşug, Sfântul Gheorghe, dar care este capabil, la 80 de ani, să tragă duble erotice cu „nepoţica” Jojo -, iar o afirmaţie precum cea a locatarului din Cotroceni, cum că 40 la sută dintre diagnosticele medicilor români sunt greşite, o trecem la categoria celor mai de nebăgat în seamă decât ultimul amantlâc al verişoarei de-a treia a colegului de bancă din şcoala generală al Danielei Crudu.

Din păcate, noi continuăm să ne ocupăm cu nimicuri, să ni se umfle pipota, de exemplu, atunci când francezii ne miştocăresc în piaţa publică (citeşte televiziunea publică), şi să preferăm ca problemele cu adevărat grave să ne intre pe o ureche şi să ne iasă pe alta.

Călin BOSTAN