Hipermarketurile închise duminica, la latitudinea autorităţilor locale

| 2010/04/21 | 0 Comments
  • El crede că este puţin probabil ca iniţiativa să aibă succes

Călin BOSTAN

Deputatul democrat-liberal buzoian Valeriu Alecu, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a camerei inferioare a Parlamentului, susţine că este adeptul iniţiativei conform căreia hipermarketurile să fie închise duminica, dându-se, astfel, posibilitatea producătorilor români de produse agricole să-şi vândă marfa în pieţe, fără a fi concurate de preţurile mici practicate de retaileri.

Deputatul pedelist spune că membrii comisiei din care face parte au avut consultări cu reprezentanţii marilor lanţuri de hipermarketuri, care, bineînţeles, se opun iniţiativei, deşi modelul respectiv este aplicat cu succes în ţări ale Uniunii Europene, precum Austria ori Germania. „L-am întrebat pe reprezentantul Carrefour România, care este francez, care este situaţia în Franţa cu aceste mari magazine. Ne-a răspuns că şi acolo sunt închise supermarketurile duminica, dar că francezii sunt un… popor profund religios! Bineînţeles, primii avocaţi ai retailerilor au fost procesatorii, care au susţinut că o asemenea iniţiativă le-ar scădea şi lor vânzările. S-au mai invocat, drept victime colaterale, şi marile malluri, care nu au doar magazine cu profil alimentar, ci şi altele”, a declarat, luni, deputatul Valeriu Alecu, în cadrul unei conferinţe de presă.

O formă de protecţie socială a angajaţilor

Pe de altă parte, afirmă sursa citată, dacă iniţiativa în cauză ar fi legiferată, s-ar pune întrebarea dacă administraţiile locale sunt pregătite să asigure organizarea de pieţe de duminică. „Mai mult, autorităţile locale, precum cele de la Buzău, au permis apariţia de malluri şi hipermarketuri în oraş – unde te duci să te aprovizionezi şi cu sacoşa -, nu în afară, unde să te duci doar cu maşina, aici apărând şi aspectul falimentării micilor magazine din oraş. Până la urmă, se pare că aplicarea acestei iniţiative va fi lăsate la latitudinea autorităţilor locale, dar este greu de de crezut că va fi pusă în practică. Aşa cum hipermarketurile au primit de la aceste autorităţi locale autorizaţii de construire în oraşe, este greu de crezut că aceleaşi autorităţi le vor impune să fie închise duminica. Pe de altă parte, închiderea acestor mari magazine duminica ar putea fi şi o formă de protecţie socială a angajaţilor lor, căci ei au lefuri oficiale mici, şi mai sunt plătiţi <în natură>, cu mărfuri aflate la limita expirării termenului de valabilitate, adică ceea ce în alte ţări se aruncă, pentru angajatul din România este foarte bun”, a mai afirmat deputatul pedelist Valeriu Alecu.



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , , ,

Category: Administratie

Leave a Reply