Carnagiul s-a mutat pe drumurile judeţene

| 2010/04/18 | 0 Comments

În trimestrul I al acestui an numărul accidentelor grave soldate cu persoane decedate sau rănite a scăzut, reiese din raportul de activitate prezentat în cadrul unei conferinţe de presă de către conducerea Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Buzău. Totuşi Serviciul Poliţiei Rutiere constată un trend ascendent în ceea ce priveşte prodicerea accidentelor de circulaţie la drumurile judeţene dar şi pe raza municipiului Râmnicu Sărat.

În perioada la care facem referire, a precizat comisar şef Ion Marin, inspectorul şef al I.P.J. Buzău, în plan preventiv au fost consiliate peste 800 de persoane, reprezentând diferite categorii de participanţi la trafic – biciclişti, căruţaşi, pietoni sau conducători auto – şi au fost organizate şi desfăşurate activităţi preventiv – educative în unităţile de învăţământ, atât cele din mediul urban cât şi cel rural. Totodată au fost organizate 1.110 acţiuni, ocazie cu care au  fost constatate 307 infracţiuni şi 25.740 de contravenţii fiind reţinute 834 permise de conducere.

Dinamica accidentelor grave de circulaţie indică scăderea riscului rutier atât în ceea ce priveşte numărul, cât şi consecinţele acestor evenimente rutiere. Astfel, numărul accidentelor grave a scăzut de la 29 la 22, numărul persoanelor decedate a rămas la acelaşi nivel, respectiv zece, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut de la 23 la 17.

Riscul rutier a înregistrat un uşor trend ascendent cu precădere pe raza municipiului Râmnicu Sărat, unde numărul accidentelor grave a crescut cu două, precum şi pe unele sectoare de drum din mediul rural, respectiv Merei cu două accidente grave soldat cu un mort şi doi răniţi grav, Cochirleanca cu un accident grav şi o persoană decedată,  Padina raportul fiind asemăător cu cel anterior la fel ca şi în cazul comunelor, Poşta Câlnău, Ruşeţu şi Berca constatându-se totuşi că nu există zone sau localităţi care să concentreze un număr mare de evenimente rutiere.

Din punct de vedere al cauzelor generatoare de evenimente rutiere grave, ponderea cea mai importantă este deţinută de traversările neregulamentare, viteză, depăşiri, prioritate auto–pietoni şi conducere imprudentă.

Florin Zafiu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , , ,

Category: Administratie

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

Leave a Reply