O ţară cu venele tăiate

admin | 2010/04/16 | 0 Comments

Un om şi câinele lui au murit deodată, au ajuns împreună în ceruri şi au pornit-o pe un drum pietruit cu aur, pe lângă un gard din marmură fină, au poposit în faţa unei porţi din perle ce străluceau în lumina soarelui şi au dat peste un portar care a spus că acolo e Raiul. Putem primi un pahar de apă?, a întrebat omul, intră şi vei bea câtă apă răcoritoare vrei, dar nu te primim însoţit de animalul tău!, i s-a răspuns.

Şi omul a refuzat, şi-a luat câinele şi a plecat mai departe, pe un drum anevoios şi plin de praf, până la altă poartă, din lemn şi fără gard, unde portarul i-a primit bucuros şi i-a lăsat să bea amândoi apă dintr-o fântână. Dar aici ce este?, s-a arătat curios omul, Raiul i-a spus portarul, dincolo, pe drumul aurit, era IADUL, unde îi iau pe toţi care sunt de acord să-şi părăsească prietenii şi să-i lase afară…

Pilda aceasta, nu ştiu cât de originală, primită pe email de la o maestră Reiki, parcă spune mai mult despre ceea se întâmplă în lumea zilelor noastre decât o mie de discursuri, apeluri la solidaritate, fraze bombastice despre omenie, egalitate, justiţie, şi enumerarea poate continua lejer. Numai dacă ne uităm, iată, cum o naţiune este divizată şi în faţa morţii, decizia cel puţin pripită şi pompoasă de a înhuma cuplul preşedinţial polonez, Lech Kaczynski şi soţia sa, Maria, în Catedrala Regală din Cracovia, alături de sfinţii neamului, stârnind reacţii contra vehemente ale societăţii civile. Nu comentăm împrejurarea, vădit emoţională, însă dihonia putea fi evitată simplu, fără zgândărirea orgoliilor şi suspiciunea unor manifestări ce ar tulbura tragicul eveniment.

Ce să mai zicem de realitatea plaiurilor noastre, unde apropierea zilei de 1 Mai, care este o sărbătoare de sorginte occidentală, asta pentru a nu da apă la moară nostalgicilor, se anunţă prilej de mitinguri, proteste sociale, demonstraţii de forţă. Nimic de contestat, în contextul accentuării problemelor economice, dar când are şi omul muncii o sărbătoare legală, nu mai zicem că era învăţat cu un mic şi-o bere pe gratis, să-l chemi acum să urle cu burta goală, în loc să stea pe o pătură la iarbă verde, pare cel puţin neinspirat, nu prea stă în firea românaşului nostru. Cât despre renunţatul să intre în Raiul aurit, dar fără prietenul credincios, câinele, şi să aleagă un drum prăfuit, să răspundă fiecare la această dilemă…