Toleranţă zero pentru poliţiştii care calcă strâmb
În cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Ion Marin, inspectorul şef al instituţiei, a prezentat pe larg activitatea desfăşurată în primul trimestru al acestui an, dar şi problemele cu care se confruntă zi de zi buzoienii şi poliţiştii deopotrivă. Jungla de asfalt pare a nu mai reacţiona la niciun stimul, nici măcar la cel contravenţional, unul dintre instrumentele principale puse la dispoziţia buzoienilor fiind călcat în picioare, folosit mai nou în scopuri de divertisment sau matrimonial. Bineînţeles, este vorba despre apelul la 112, număr de telefon pus la dispoziţie cetăţenilor pentru a sesiza orice fel de problemă legată de siguranţa cetăţeanului. Cascada de apeluri nefondate, argumentate în cel mai grotesc mod posibil, nu numai că lezează bunul simţ, dar şi posibilitatea unui alt cetăţean de a sesiza un fapt concret. De partea cealaltă, oameni ai legii au pierdut grade de pe umăr şi bani din buzunar, ca urmare a unor fapte reprobabile, la fel de dăunătoare precum cele ale unui obişnuit contravenient.
Şicane la 112
Există multe situaţii în care buzoieni sancţionaţi din diverse motive apelează la 112 pentru a reclama abuzuri ale poliţistului care a întocmit procesul verbal. Numai în perioada la care ne referim, doi agenţi ai Poliţiei Rutiere au fost acuzaţi că au cerut mită pentru “a închide ochii”, fapte neconfirmate în urma anchetelor desfăşurate de către superiori.
Un caz recent a scos la iveală un lucru mult mai îngrijorător, respectiv acuzarea în bloc a unui echipaj de poliţie. Două vehicule tranzitau municipiul Buzău, unul pe bulevardul Unirii, celălalt pe varianta de nord. Primul autoturism a fost oprit de un echipaj de poliţie care a sesizat că asigurarea prezentată de şofer era falsă. În acel moment, celălalt vehicul s-a alăturat celui oprit. Circul, pe măsura numărului de turbulenţi, s-a concretizat printr-un apel la 112, care sesiza că poliţiştii rutieri au cerut şpagă. Nici de această dată nu s-a confirmat mita, dar înjurăturile le-au rămas agenţilor întimpărite în minte. Un alt “bizon” a sunat la 112 pentru a sesiza că rutieristul care l-a sancţionat mirosea a alcool. Agentul a fost retras din post, testat cu aparatul Drager, rezultatul demonstrând nevinovăţia acestuia. Impertinenţa unor şoferi este uneori şi argumentată. Oprit şi amendat pentru că se deplasa cu 100 km/h pe raza unei localităţi, a cerut socoteală agenţilor vizavi de deţinerea unui ordin de serviciu, omologarea aparatului radar, dar şi despre modul în care aceştia au comunicat la infotrafic prezenţa lor în acel loc.
Şapte poliţişti sancţionaţi
Se găsesc şi persoane care, din diverse motive, mai mult sau mai puţin raţionale, sună la acelaşi 112 pentru a sesiza, spre exemplu, singurătatea, subsolul inundat, neinstalarea geamurilor termopan sau, de ce nu, pentru a cere plata chiriei pământului de sub postul de poliţie. Toate aceste lucruri au fost detaliate de către inspectorul şef al IPJ Buzău, comisar şef Ion Marin, probleme pe care le întâmpină din ce în ce mai des. Inspectorul şef a prezentat şi problemele din interiorul poliţiei. În primul trimestru al acestui an, au fost sancţionaţi disciplinar şapte poliţişti, cu cinci mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fie ca urmare a adoptării unei atitudini necorespunzătoare faţă de cetăţean, fie faţă de instituţie. Doi poliţişti au fost amânaţi de la înaintarea în grad, iar altul a fost sancţionat prin diminuarea salariului. Totodată, un alt agent al Poliţiei Municipiului Buzău este cercetat penal, fiind prins la volan chiar de Ziua Poliţiei Române cu o concentraţie alcoolică de 0,79 mg alcool pur în aerul expirat, procent depistat de aparatul Drager.
Hoţul strigă hoţul pare a fi noul trend adoptat de către contravenienţii care se simt cu musca pe căciulă, frumos încondeiat de injurii, calomnii, găselniţe puţin cunoscute până şi de cei care dedică melodii sindromului Tourette. Toleranţă 0 a precizat şeful poliţiei faţă de agenţii din subordine, vizavi de cealaltă categorie precizând că rămâne la latitudinea celui calomniat în a depune plângere, lucru care într-un caz s-a şi întâmplat.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

