Sărbători în familie pentru asistaţii Protecţiei Copilului
„Aproximativ 400 de copii şi tineri beneficiari ai serviciilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău vor merge să îşi petreacă Sărbătorile de Paşte în familie. Pentru unii dintre ei, acolo unde situaţia socio-economică a familiei este precară, deplasarea în cadrul familiei va fi asigurată de către instituţia noastră”, se arată, într-un comunicat de presă, remis redaţiei noastre de către D.G.A.S.P.C.
Conform aceleiaşi surse, au fost luate măsuri pentru a asigura reunirea familială a unor fraţi sau surori care beneficiază de servicii în locaţii diferite, asigurându-se, astfel, petrecerea împreună a unor momente frumoase cu ocazia acestor sărbători. Dintre beneficiarii vârstnici ai serviciilor D.G.A.S.P.C., 15 dintre aceştia vor merge în cadrul familiei, iar alţii asteaptă vizita rudelor.
“Pentru toţi beneficiari serviciilor noastre se vor organiza mese cu mâncăruri specifice, activităţi religioase, astfel încât fiecare dintre ei să simtă bucuria acestor zile de sărbătoare”, se mai arată în comunicat.
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

