“Forţele de muncă” s-au pus pe dat amenzi
Inspectorii Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău au demarat, la începutul acestei luni un control cu scopul de a verifica dacă firmele respectă obligaţia de a anunţa instituţiei locurile de muncă vacante. Această acţiune a fost iniţiată din cauza creşterii numărului de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă şi a diminuării numărului de posturi vacante comunicate de angajatori la AJOFM, săptămânal numărul firmelor care notifică instituţia fiind de aproape 20.
Conform prevederilor Legii nr. 76/2002, angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în a căror rază teritorială îşi au sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 lei. Valeriu Dimciu, directorul coordonator al AJOFM Buzău, mai aminteşte că angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de trei zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia sunt înregistraţi. Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Totodată, aceştia sunt obligaţi să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale şi/sau veniturile de natura acestora, declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, odată cu înmânarea carnetului de muncă, să elibereze persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverinţă din care să rezulte baza lunară de calcul pentru fiecare lună, din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceştia le-au reţinut şi virat la Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj contribuţiile datorate.
Numărul redus de locuri de muncă vacante comunicate agenţiei, cifra ridicată de şomeri şi cererea mare de slujbe a determinat inspectorii să demareze un control, al cărui rezultat s-a rezumat la sancţionarea contravenţională a doi dintre cei mai importanţi angajatori din municipiul Buzău din domeniul industrial. Au fost sancţionaţi cu avertismente şi câte 3.000 de lei fiecare dat fiind că în ultimele şase luni dispuneau de zece locuri de muncă vacante, care nu au fost notificate, aşa cum prevede legea, agenţiei. Verificările vor continua şi în perioada următoare, precizează directorul Dimciu, mai ales că la sfârşitul lunii aprilie se va desfăşura, la Buzău, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie


Eu cred ca nu s-au facut controale serioase ci doar de ochii lumii.La ce firme s-au facut verificari? Nu vedeti ca suntem obligati sa ne dam demisiile ? La firmele italienilor a-ti ajuns cumva?Pe locurile ramase disponibile se tin muncitori fara acte , la negru mai bine zis , si o jumatate de an! CE FEL DE VERIFICARI SUNT ACESTEA?!?!?! Cum este posibil sa iti poti schimba numele firmei pentru a scapa de datorii si sa poti lasa oameni fara serviciu? Daca dumneavoastra chiar va laudati ca faceti control de o asa mare amploare a-ti mers cumva si la firma S.C Confectii Textile DAIMAD (langa patinoar) ?