Istrate, aur la Open-ul Italiei cu selecţionata României
În perioada 25-28. martie în Italia a avut loc Open-ul de tenis de masă destinat juniorilor, cadeţilor şi tineretului. Au fost participanţi din peste 140 de ţări. Delgaţia României, din care a făcut parte şi buzoianca Roxana Istrate, legitimată la CSM Buzău, a obţinut două medalii de argint şi trei de bronz. Echipa de junioare, din care face parte şi Roxana, a întâlnit în grupe selecţionatele Olandei şi Sloveniei, pe care le-a depăşit la pass: 3-0 cu ambele reprezentative. Accederea pe tabloul final le-a adus româncelor ca advesar, reprezentativa Germaniei. Un meci strâns (3-2), pe care tenismenele noatre au reuşit să-l câştige. 3-2 avea să fie scorul cu care româncele s-au impus în semifinale (Serbia), dar şi în finală, impotriva naţionalei Singapore. În perioada 1-3 aprilie, pentru Roxana urmează Open-ul Austriei. Toate aceste Open-uri sunt incluse în programul de pregătire pentru Campionatul Balcanic, dar şi pentru „Europenele” din Cehia din acest an.
Andrei Piţigoi
Articole pe aceasi tema:
Category: Sport

