Ziua Poliţiei Române, istorie şi tradiţie
Astăzi, 25 martie, Poliţia Română, una dintre instituţiile fundamentale ale statului, aniversează 188 de ani de atestare documentară. A devenit deja o tradiţie, ca în acest context marcat de istorie şi tradiţie, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători. Astfel, Inspectoratul de Poliţie Judeţean îi invită pe buzoieni pe platoul din Piaţa Dacia, începând cu ora 10.00.
Cetăţenilor care vor veni în Piaţa Dacia le va fi prezentat un laborator mobil, folosit de Serviciul de Criminalistică pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni, precum şi noile autospeciale ale Serviciului Rutier, dotate cu echipamente de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor de tip „Autovision” (temutele radare nedetectabile). Conform tradiţiei acestor manifestări, buzoienii vor putea să admire o demonstraţie a luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă, privind luarea cu asalt a unui mijloc de transport în comun în care se află ostatici.
Serviciul Rutier va aduce pe platou echipajele angrenate zi de zi în activităţile de supraveghere şi control al traficului, inclusiv două motociclete, iar structurile de ordine publică ale Poliţiei vor fi reprezentate de autospecialele şi echipele mixte, formate din poliţist conductor şi câine, utilizate în activitatea de patrulare, de prindere şi imobilizare a infractorilor.
Pe toată perioada manifestării, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii de proximitate vor împărţi pliante cu materiale de prevenire şi vor informa cetăţenii cu privire la diferite campanii desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău pentru combaterea şi prevenirea infracţionalităţii. Copiii se vor bucura de o atenţie deosebită din partea poliţiştilor, care le vor sta la dispoziţie pentru a le arăta autovehiculele şi a le răspunde la orice întrebări. (DAN DINU)
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Galerie Foto

