Greva cataloagelor a ieşit în stradă
Buzăul a dat tonul, guvernanţii au văzut, în premieră, ce li se pregăteşte
“Gluma se îngroaşă, elevii stau acasă”, aceasta ar fi concluzia mitingului care a strâns pe platoul Pieţei Dacia o mulţime vehementă de cadre didactice din municipiu şi judeţ, oameni cărora le-a cam ajuns cuţitul la os şi au decis să renunţe la postura olimpiană de slujitori ai catedrei, care se ţin departe de jocurile politice şi vuietul cetăţii. Aproape 2.000 (conform estimărilor forţelor de ordine) de participanţi, dotaţi cu recuzita de rigoare (microfon, boxe, pancarte, fluiere) au scandat la unison “dreptate, dreptate, unitate”, dar şi sloganuri cu trimitere la guvernanţi, cărora le reproşează că au perpetuat “abrambureala” ce marchează de la o vreme sistemul de învăţământ. Dar, mai ales, că tot felul de legi controversate au reuşit să-i priveze pe profesori de drepturile câştigate în instanţă, situaţie în care membrii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, majoritar în şcolile buzoiene, au hotărât să nu mai aştepte calendarul acţiunilor de protest anunţate la nivel naţional, şi-au luat viaţa în propriile mâini şi au decis suspendarea cursurilor încă de acum două săptămâni.
După cum ne-a declarat profesorul Ion Dobre, liderul SIP Buzău, mitingul din Piaţa Dacia va fi urmat de o manifestare asemănătoare, marţi, în curtea Inspectoratului Şcolar, şi de o mobilizare de amploare pentru miercuri, cadrele didactice dorind astfel “să iasă în stradă” şi ca protestele lor să ajungă în faţa opiniei publice. Mişcarea se radicalizează aşadar, deşi sindicaliştii acuză, în destule cazuri, lipsa de solidaritate şi unele presiuni care i-au făcut pe colegii de la şcoli să cedeze, au confirmat iniţial că intră “în grevă”, dar se pare că vor reveni la sentimente mai bune, cel puţin vizavi de elevi, adică îi vor chema la şcoală, dar nu vor trece, eventual, notele în catalog.
Din punctul de vedere al manifestanţilor, însă, deşi există evident riscul să se creeze haos şi elevii chiar să nu mai ştie ce au de făcut, protestele vor continua “pe termen nelimitat”, impresia generală fiind că oamenii şi-au pierdut încrederea în promisiunile guvernanţilor. Nici măcar ştirea vehiculată zilele trecute, potrivit căreia, la nivelul judeţului Buzău, se vor plăti integral salariile, nu a avut darul să tempereze spiritele, chiar dacă se conturează, spuneam, şi o tabără a nehotărâţilor, a celor înclinaţi să nu pună sub semnul întrebării anul şcolar. Este dificil astfel de estimat dacă protestele vor intra pe o pantă descendentă, sau vor primi o nesperată gură de oxigen pe 25 martie, când federaţiile naţionale i-au convocat pe sindicaliştii din învăţământ să mărşăluiască în faţa Guvernului. Repetiţia a fost azi la Buzău, mâine poate fi mai rău…
Dan Dinu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie, Galerie Foto

