Protecţia Consumatorilor, în concurs

| 2010/03/14 | 0 Comments

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor reprezintă celebrarea şi promovarea acestor drepturi, garantate prin lege. Începând din 1983, când a fost marcată pentru prima dată ziua de 15 martie, în fiecare an, în întreaga lume, au loc manifestări care aduc în conştiinţa publică importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor consumatorilor.  În România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor dedică acţiunile din perioada 10 – 15 martie promovării şi recunoaşterii drepturilor cumpărătorilor de bunuri şi servicii.  Importanţa zilei de 15 martie este reliefată prin programarea în preajma acestei date a fazei judeţene a concursului pe teme de protecţia consumatorilor “Banii noştri, drepturile noastre!”, în urma căreia vor fi desemnaţi elevii finalişti pentru etapa naţională, care se va desfăşura în vara acestui an. Concursul este organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Astfel, astăzi la Buzău se  desfăşoară faza judeţeană a concursului, odată cu sărbătorirea Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor. Informarea şi educarea tinerilor consumatori constituie priorităţi ale ANPC, scopul fiind acela de a-i învăţa regulile de bază la cumpărarea unui produs, dar şi de a-i familiariza cu drepturile pe care le au în calitate de consumatori. Numele concursului din acest an nu a fost pus întâmplător, a precizat Florin Grădină, directorul coordonator al Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Buzău.

15 elevi din liceele de “Meserii şi Servicii”, “Economic”, “Tehnic”, “Economic Râmnicu – Sărat” şi “Agricol” s-au prezentat anul trecut la concurs, susţinând în primă fază un examen scris pentru verificarea cunoştinţelor în materie de legislaţie – de referinţă – şi apoi prezentări de proiecte. Au fost aleşi doi elevi, pentru a reprezenta judeţul Buzău la ultima fază a concursului. Următorii clasaţi au fost recompensaţi de organizatori cu premii constând în rechizite şi sume de bani.

Florin Zafiu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , ,

Category: Administratie

Leave a Reply