Criza instigă la furt

| 2010/03/12 | 0 Comments

Scăderea economică a condus, cum era de aşteptat, la probleme sociale, care au derapat, nu în mişcări democratice, cum ar fi cele sindicale, ci în grave infracţiuni. Conform unui raport al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău în prima parte a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a precedentului, se constată o creştere în ceea ce priveşte infracţiunile de patrimoniu, respectiv doar cele referitoare la furturile din societăţi comerciale. Au scăzut însă, furturile din auto, locuinţe şi de animale.

Comisar şef Laurenţiu Pantazi, adjunctul inspectorului şef al I.P.J. Buzău, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi în acest început de an mai mulţi buzoieni au căzut victime infractorilor specializaţi în furturi. Din fericire, se constată o scădere a infracţiunilor de acest gen, dar nu pe toată linia. Au fost sesizate în primele două luni ale acestui an 645 de furturi, cu 346 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Defalcat, furturile din locuinţe au scăzut de la 86 la 65, cele de autovehicule de la 12 la 5, cele din autoturisme de la 70 la 43, iar cele de animale de la 18 la 4. O creştere a infracţiunilor de furt a fost înregistrată însă la capitolul societăţi comerciale. Astfel, din analiza I.P.J. reiese că faţă de cele 59 de astfel de infracţiuni sesizate în 2009, în acest an cazurile au crescut cu cinci.

Deşi tendinţa este de scădere a numărului furturilor, poliţiştii se vor concentra în perioada următoare pe prevenirea unor astfel de fapte, mobilizând în teren mai mulţi agenţi. Cauzele care pot creşte numărul infracţiunilor de furt sunt multiple, şi se regăsesc în efectele ce le implică evoluţia economiei.

Florin Zafiu



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Administratie

Leave a Reply