Buzăul, un caz particular pe harta învăţământului?
Suspans şi rezultate incerte după vizita de documentare prin şcolile din judeţul nostru a membrilor Corpului de Control al Ministerului Educaţiei, care, timp de două zile, miercuri şi joi, au vrut să vadă la faţa locului situaţia reală privind salarizarea profesorilor, de ce nu se ajung banii şi de ce oamenii reclamă faptul că, pentru luna februarie, nu au primit decât 30-60 la sută din câştigurile anterioare. Ca o primă impresie, pentru că pentru concluzii mai este de aşteptat, inspectorii măcar s-au lămurit că există dosare întregi cu hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, aproximativ 5.800 la număr, prin care cadrele didactice buzoiene au câştigat în instanţă mărirea de 33 la sută la salarii. După cum ne-a confirmat vicepreşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Buzău, profesorul Saul Bularcă, echipa Corpului de Control, coordonată de inspectorul Gheorghe Ghelmez, un om familiarizat cu realităţile învăţământului autohton, a mers prin mai multe unităţi şcolare, a stat de vorbă cu toată lumea, de la directori la femeia de serviciu, şi se pare că a înţeles esenţa problemei şi va propune soluţiile de rigoare. În fond, este vorba despre a găsi răspuns la solicitările de suplimentare a fondurilor pentru salariile profesorilor, adică de a găsi banii necesari, situaţie la rezolvarea căreia trebuie să-şi dea mâna Ministerul Educaţiei şi Finanţele, practic ordonatorii de credite, în speţă administraţiile locale, fiind depăşite în prezent din cauza bugetului de austeritate.
Deşi Buzăul pare să reprezinte “un caz particular” pe harta învăţământului autohton, prin numărul mare de hotărâri judecătoreşti obţinute în instanţă pentru majorări de salarii, situaţia din educaţie este cronicizată la nivel naţional şi se pare că a ajuns în punctul de explozie, liderii sindicali anunţând că sunt nemulţumiţi de răspunsul primit de la ministrul Funeriu şi ameninţând cu un nou calendar de proteste. Proteste care vor debuta pe 15 martie, prin mitinguri, pichetări şi greve de avertisment, până la declanşarea grevei generale şi îngheţarea anului şcolar, viceliderul buzoian Saul Bularcă precizând că se va avea prioritar în vedere ca elevii şi părinţii să nu aibă de suferit.
Mai rezervaţi în declaraţii, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean aşteaptă deocamdată rezultatul verificărilor efectuate de echipa ministerială de control. “Rămânem deschişi dialogului şi nu vrem să ascundem gunoiul sub preş, cum se spune, este bine să fie cunoscută realitatea din şcoli, ceea ce au şi putut vedea personal inspectorii Corpului de Control, acum vom lucra împreună pentru găsirea de soluţii viabile”, ne-a declarat inspectorul şcolar adjunct, preotul profesor Paul Negoiţă.
În concluzie, deşi părerile părţilor implicate par, în acest moment, divergente spre ireconciliabil, toată lumea speră, incluzând aici şi părinţii, că greva şi compromiterea anului şcolar nu au rămas singurele soluţii pentru creşterea calităţii actului educaţional. Mai direct spus, pentru a funcţiona la parametri normali, educaţia românească are nevoie de buget, iar aceasta ar trebui să fie preocuparea guvernanţilor, să nu mai fie lăsat sistemul de educaţie pe ultimul loc.
Dan Dinu
Articole pe aceasi tema:
Category: Educatie-Cultura, Galerie Foto

