Braconieri pe balta îngheţată
Dan Dinu
Un hobby pentru mulţi buzoieni, pescuitul îi supune la cazne, dar şi satisfacţii pe măsură, pe practicanţii sportului cu undiţa şi lanseta, mulţi nesperiindu-se nici de această iarnă polară, care parcă nu se mai lasă dusă de pe la noi, cu ninsori, viscol şi ger. Împătimiţii s-au dus să tremure “la copcă”, alţii au luat drumul Centralei nucleare de la Cernavodă, la canalul de evacuare a apei calde, dar, din relatările lor, care nu sunt mereu poveşti pescăreşti, s-au cam întors cu traista goală. Dar cum se apropie “Dezlegarea la peşte”, au apărut şi braconierii, din categoria celor care vor să facă o afacere din depopularea apelor, indiferent de perioadă sau de mărimea capturii, nu are importanţă ce pică în plasă. În consecinţă, s-a dat startul şi la raziile pe bălţile judeţului, o acţiune de acest gen fiind organizată pe raza comunei Ghergheasa, cu efective mărite, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.
Au fost angrenaţi poliţişti de ordine publică, jandarmi şi paznici locali, echipele astfel constituite efectuând atât pânde, cât şi scotociri în zona bălţilor. Într-unul dintre locurile vizate, au fost găsite în apă patru plase de pescuit monofilament, în lungime totală de 400 de metri, despre care s-a stabilit că aparţineau unor bărbaţi din Balta Albă şi unui localnic de 34 de ani, complicele lor. Cu ocazia recuperării plaselor, a fost găsită cantitatea de 45 kg de peşte. S-a luat măsura confiscării plaselor monofilament, iar cantitatea de peşte a fost predată societăţii care are în administrare balta respectivă. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele celor patru pescari amatori sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

