Se strânge cureaua la concedii medicale
- În luna decembrie 2009, concediile medicale au însumat, la nivelul judeţului Buzău, peste 94 ani
Călin BOSTAN
Ministerul Sănătăţii va regândi sistemul de acordare a concediilor medicale, pentru a limita numărul persoanelor care beneficiază în mod fraudulos de acestea. Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că sumele cheltuite pe concedii medicale în ultimii trei ani s-au dublat.
„În anul 2006, aveam 460 de milioane de lei cheltuiţi pe concedii medicale, iar în anul 2009 această sumă a ajuns la 923 de milioane. Dublarea sumei spune ceva, spune că unii beneficiază de concedii medicale pe nedrept. Noi nu vrem să limităm acest drept pentru cei care au nevoie, dar ştim cu toţii că sunt persoane care iau concedii nejustificat, se duc în vizită în străinătate, lucrează pământul (…) Va trebui să luăm măsuri, pentru ca numărul celor care fraudează sistemul să fie restrâns cât mai mult”, a declarat ministrul Attila Cseke. Potrivit sursei citate, suma cheltuită în anul 2009 pe concedii medicale reprezintă 6% din bugetul Sănătăţii, ceea ce este „enorm de mult”.
Ministrul Sănătăţii nu a precizat în ce fel va face această „reformă”, limitându-se la a declara că la baza viitorului act normativ vor sta „proceduri” ce vor fi publicate în foarte scurt timp pe site-ul instituţiei pe care o conduce. Reamintim că şi fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac a luat, pe timpul mandatului său, atitudine în faţa creşterii sumei cheltuite pe concediile medicale, propunând a se include, în competenţele Poliţiei, „scanarea” celor care beneficiază de asemenea concedii.
Explozie şi la Buzău
Şi la nivelul judeţelui Buzău, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a semnalat, la începutul acestui an, o veritabilă explozie de concedii medicale, în ultima lună a anului trecut. Astfel, în luna decembrie 2009, s-a înregistrat un număr de 5.239 certificate de concediu medical pentru angajaţii instituţiilor ori societăţilor comerciale buzoiene, însumând 34.350 zile (care înseamnă peste 94 ani), la care se adaugă încă 14, cu un total de 132 zile, ale unor persoane fizice autorizate. Documentele se află, în aceste zile, în lucru la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, pentru verificare şi întocmirea documentelor necesare decontării. Suma pe care angajatorii buzoieni trebuia să o recupereze din Fondul Naţional de Sănătate se ridica la 3.298.500 lei, adică aproape 33 miliarde lei vechi.
Preşedintele-director general al instituţiei, juristul Simona Anghel, declara, la acea oră, că, în general, lunile de iarnă atrag după ele o creştere a concediilor medicale, datorită afecţiunilor de sezon – viroze, infecţii respiratorii ori accidente datorate gheţuşului -, însă luna decembrie 2009 a sărit complet din aceste tipare, nici măcar cazurile de îmbolnăvire de gripă nouă neputând explica o asemenea creştere.
În momentul de faţă, în evidenţele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate se află 63.257 salariaţi, corespunzători unui număr de 4.592 de angajatori care contruibuie la Fondul Naţional de Sănătate, şi 7.898 persoane aflate în şomaj.
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sanatate


