Bravo ţie, Dinu Patriciu!

admin | 2010/03/09 | 0 Comments

Un adevăr spus, iniţial, pe la colţuri, apoi sugerat în presa „de opoziţie” a primelor luni de după decembrie 1989, strigat, ulterior, în piaţa publică, a devenit, iată, ieri, la o distanţă de puţin peste cei douăzeci de ani de la consumarea sa, un lucru de necontestat. Ion Iliescu a invitat, pe 23 decembrie 1989, armata (încă) sovietică, să invadeze România. Bineînţeles, sub scuza sprijinului militar în lupta pentru apărarea tinerei democraţii, pe care Ion Iliescu a fost nevoit să o permită încă din primele momente de după fuga Ceauşeştilor. Dar pe care o dorea stârpită din faşă şi transformată, sub şenilele tancurilor ruseşti, într-o nouă dictatură personală, vopsită într-un comunism „cu faţă umană”, cum nu a reuşit nici măcar tăticul perestroikăi, Mihail Gorbaciov, să instaureze în ţara sa.

Un cotidian din categoria celor de ţinută a spulberat orice îndoială asupra subiectului, citând un document aflat în arhiva Ministerului polonez de Externe, document care oferă şi răspunsul la întrebarea privind motivele pentru care ruşii nu ne-au ocupat atunci: „Răspunsul U.R.S.S. – sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”. Cu alte cuvinte, Ion Iliescu, mort de spaimă că va pierde puterea şi nu va putea să îndeplinească ordinele superiorilor săi pe linie ideologică, grupaţi prin K.G.B., ar fi acceptat până şi funcţia de preşedinte al Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Române! Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu înţelegerile secrete Bush-Gorbaciov, drept pentru care Iliescu s-a văzut nevoit să lase istoria să-şi urmeze cursul şi să-şi adapteze facerile şi zicerile la realităţile de atunci.

Cât de greu s-a lăsat, o ştim cu toţii. Eu, acum, sunt curios să văd cât de greu se vor lăsa „organele competente” ca să tragă la răspundere această sinistră figură, această cârpă kaghebistă care nu a a dus nimic bun acestei ţări. Aşteptăm reacţii…

Şi, în final, trebuie ca, parafrazând un clasic în viaţă – cu a cărui replică am fost întru totul de acord, atunci, la început de decembrie 2009, când s-a declanşat scandalul „Băsescu bate un copil” – şi să exclam: „Bravo ţie, Dinu Patriciu!”. Bineînţeles, doar strict pe motivul că a permis publicarea, în ziarul său, a acestei dezvăluiri.

Călin BOSTAN