Robotul care-ţi taie gazele

| 2010/03/05 | 0 Comments

facsimil 216x300 Robotul care ţi taie gazele

Călin BOSTAN

Noul sistem de facturare şi facturile emise de unicul distribuitor de gaze naturale din zonă, fostul Distrigaz Sud, actualmente G.D.F. Suez Energy România S.A. pot constitui veritabile capcane pentru buzoianul mai nedus la şcoală ori care nu s-a aplecat cu suficientă atenţie asupra prevederilor din recent impusele, de către furnizor, contracte cu consumatorii. Astfel, şi în prezent, după mai bine de două luni de la intrarea în vigoare a acestor noi contracte, serviciul de relaţii publice al societăţii, de pe strada Democraţiei colţ cu Mioriţei, este luat cu asalt de zeci sau chiar sute de cetăţeni – oricum, mai mulţi decât la casierii -, fie nemulţumiţi de modul în care li s-au explicat cele două alternative de facturare din care au fost nevoiţi să opteze, fie surprinşi, neplăcut, fireşte!, de sumele cuprinse în ultimele facturi. Ori chiar de modul de funcţionare al sistemului de autocitire, unde, la un număr gratuit, „răspunde” un robot telefonic, care, indiferent de indexul comunicat, „tot ce-i trece prin cap facturează”, după cum se exprima, deunăzi, un cetăţean aflat într-o dispută pe această temă cu angajata de la relaţii publice, exasperat, probabil, şi de aroganţa acesteia, care a închis discuţia, cu un scurt „dacă nu-ţi convine, reziliază contractul şi pune-ţi butelie la centrală!”.

Situaţia devine, însă, pe alocuri, dramatică ori chiar explozivă, în momentul în care cetăţeanul, conştient sau nu că se află într-o oarecare întârziere la plata facturii, se trezeşte cu gazele sistate pe timp de iarnă, prin nevinovata metodă de demontare a contorului, fără preaviz. Iar cazul pe care îl vom prezenta în continuare este perfect grăitor din acest punct de vedere.

Regularizarea aduce bucurie, dar…

Factura pe care o puteţi vedea în facsimilul alăturat aparţine unui cetăţean care a optat(?), o dată cu semnarea noului contract cu G.D.F. Suez Energy România S.A. (Distrigaz Sud), pentru facturarea bazată pe consumul mediu al anului trecut, cu reglarea facturii odată la trei luni, prin citirea contorului o dată la trei luni, de către angajaţii societăţii. Factura anterioară acesteia, emisă la 29 decembrie 2009, bazată pe consumul lunii similare a anului anterior, conţine suma de 192,28 lei, în timp ce factura curentă (cea din facsimil), factură de regularizare după citirea contorului, arată o sumă de -102,28 lei, ceea ce înseamnă că omul a consumat, în perioada respectivă, simţitor mai puţin gaz decât fusese facturat anterior. După cum se poate vedea, termenul de plată al acesteia este 1 martie, deci omul a stat liniştit, dat fiind că totalul de plată indica o sumă onorabilă pentru starea materială a unui locuitor din mediul rural, respectiv 90,52 lei. Numai că…

… ce-a făcut computerul, nici omul nu desface

Şi aceasta pentru că omul nostru, în data de 23 februarie, se trezeşte cu contorul luat de la poartă şi, bineînţeles, fără posibilitate de încălzire, în plină iarnă! Acest lucru urmând a fi completat cu un bonus, nefericit pentru cetăţean, care, pentru a i se monta contorul la loc, va trebui să plătească, în plus, o sumă consistentă.

Din punct de vedere legal, societatea furnizoare de gaz este acoperită perfect de contractul pe care cetăţeanul l-a semnat. Factura anterioară celei din facsimil, cea emisă la 29 decembrie 2009, trebuia achitată integral (192,80 lei) până pe 29 ianuarie, data de facturare fiind şi termenul de la care se scurg şi cele 45 de zile până la debranşare, în caz de neachitare. Până la 1 martie – termen-limită până la care omul era convins că poate plăti diferenţa de 90,28 – trebuia achitată factura „pe minus”! De altă parte, oficiali buzoieni ai companiei ne-au declarat, neoficial, că nu au cum interveni, căci „programul zilnic de debranşări” este scos de către computer, care nici el nu ştie prea multă carte, şi chiar nu înţelege că, în loc să plăteşti, până la 29 ianuarie, 192,80 lei, şi până la 1 martie, -102,28 lei, ar fi logic să poţi achita, până la acest ultim termen, 90,52 lei.



Articole pe aceasi tema:

Tags: , ,

Category: Administratie, Deschidere, Galerie Foto

Leave a Reply