Vom avea „stenturi de Buzău”?
Călin BOSTAN
Vineri, 5 martie, va avea loc, la Buzău, un simpozion medical pe tema „Cardiologia invazivă în actualitate”, manifestare organizată de clinica de specialitate „Medicard”, în colaborare cu Grupul de Lucru Cardiologie Intervenţională al Societăţii Române de Cardiologie. Discuţiile din cadrul simpozionului se vor centra, conform organizatorilor, în jurul subiectului legat de locul abordării invazive a bolnavului cardiac în practica cotidiană, şi vor avea intervenţii atât din partea „juniorilor” – în fapt medici tineri, specializaţi în domeniu, din Buzău, Focşani, Piteşti şi Ploieşti -, cât şi din partea seniorilor, nume consacrate ale respectivei specialităţi. „Vedetele” simpozionului vor fi, fără îndoială, moderatorii acestuia, două nume intrate, deja, în categoria „monştrilor sacri”, profesorul universitar doctor Corina Carmen Ginghină, de la Institutul de boli cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu”, din cadrul Spitalului Fundeni, şi dr. Lucian Zarma, din cadrul aceluiaşi institut.
De ce nu şi la noi?
Dincolo de discuţiile strict specializate ale domeniului, trebuie să spunem că prezenţa, la Buzău, a somităţilor din domeniul cardiologiei invazive – ramură ştiinţifică a cardiologiei a cărei cea mai cunoscută aplicaţie este montarea de stenturi – are şi un scop practic. Este vorba de iniţiativa de a se pune bazele, la Buzău, ale unui centru de profil, în condiţiile în care, la nivelul întregii ţări, există doar şapte asemenea centre, toate în oraşele mari, cu tradiţie universitară. Beneficiile materializării unei asemenea iniţiative ar fi de necontestat, dat fiind că Buzăul se află printre judeţele cărora li s-a alocat un „buget zero” pentru programul naţional de boli cardiovasculare, tocmai din acest motiv. Mai mult, în judeţul Buzău ar putea veni bani de la casele de asigurări de sănătate din judeţele limitrofe, pe filiera acestui program naţional de sănătate, cu efecte ale căror beneficii nu mai are rost să le amintim aici.
Articole pe aceasi tema:
Category: Galerie Foto, Sanatate

