Turnaţi aici! Acceptăm şi anonime!
Călin BOSTAN
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate a fost nevoită, în această săptămână, să apeleze la serviciile agenţilor Poliţiei Comunitare pentru a calma spiritele în rândul pacienţilor care stau, zi de zi, parcă în număr din ce în ce mai mare, la cozile pentru obţinerea adeverinţei de asigurat, necesare la medicii de familie şi la specialişti, pentru a beneficia de servicii medicale gratuite.
Preşedintele-director general al instituţiei, juristul Simona Anghel, spune că, zilnic, C.J.A.S. Buzău eliberează minim 600 asemenea adeverinţe – ceea ce înseamnă aproximativ 10.000 lunar -, dintre care aproximativ 60 la sută sunt cerute de pensionari. Prin comparaţie, arată sursa citată, în judeţul Dolj, care are o populaţie de 716.000 locuitori (al patrulea ca mărime din ţară) – sensibil mai mare decât a judeţului nostru (491.000 locuitori), Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate eliberează în jur de 60 adeverinţe pe zi. Aceasta pentru că, în judeţul respectiv, s-a instituit cutuma ca medicii să păstreze documentele doveditoare ale calităţii de asigurat, altele decât adeverinţele eliberate de Casă, până la prima raportare către C.J.A.S. a serviciilor, care are loc în primele zece zile lucrătoare ale lunii următoare. Numărul eventualelor documente „cu probleme” nu depăşeşte 10 pentru fiecare medic şi situaţia pecienţilor respectivi poate fi clarificată în mod operativ, fără a exista riscul ca medicilor să nu le fie decontaţi banii pentru serviciile prestate.
Reclamaţiile, tratate cu toată seriozitatea
Şi la Buzău, dacă medicii aflaţi în relaţii contractuale cu C.J.A.S. nu ar condiţiona efectuarea actului medical de prezentarea obligatorie a adeverinţei de asigurat în cazul celor patru categorii pentru care aceasta poate fi înlocuită, pe moment, cu alte documente – pensionari, şomeri, beneficiari ai Legii venitului minim garantat, precum şi persoane aflate în îngrijirea copilului cu vârstă de până la 2 ani (3 ani, în cazul copilului cu handicap) – numărul solicitanţilor nu ar depăşi 60 pe zi.
În aceste condiţii, oficialii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, a căror activitate este, practic, blocată, pe parcursul orelor în care se eliberează respectivele adeverinţe, spun că sunt hotărâţi să trateze cu toată seriozitatea toate reclamaţiile pe tema respectivă primite de la pacienţi, chiar şi pe cele anonime, cu condiţia ca acestea să fie formulate în scris. Aceasta pentru că, în ciuda întâlnirilor lămuritoare pe care responsabilii C.J.A.S. le-au avut cu medicii de familie şi cu cei specialişti, situaţia pare să se fi înrăutăţit. Mai nou chiar, au apărut şi reclamaţii legate de apariţia unor asemenea practici şi printre medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă, deşi conducerea unităţii a „prelucrat”, verbal şi în scris, prin adrese înaintate tuturor secţiilor spitalului, tuturor medicilor, respectiva problemă. Mai mult, conducerea C.J.A.S. spune că va intensifica „scanarea” medicilor pe această temă, sancţiunile care pot fi aplicate acestora în cazul condiţionării prestaţiei de prezentarea adeverinţei de asigurat putând ajunge până la reţinerea a zece la sută din suma pe care C.J.A.S. o are de decontat medicului respectiv.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate primeşte zilnic cel puţin 20 plângeri pe această temă, dintre care maxim cinci nu sunt anonime, pacienţii – în special pensionarii şi cei din mediul rural, din zone cu un singur asemenea medic – motivând refuzul de a-şi reclama medicul de familie prin frica de a nu rămâne fără reţeta lunară pe care o au de primit.
Articole pe aceasi tema:
Category: Sanatate

