Peremiştii, între recensământ şi excluderi
Călin BOSTAN
Filiala buzoiană a Partidului România Mare se află, în momentul de faţă, în plin recensământ al membrilor, proces care se va încheia în data de 5 martie, şi va avea drept rezultat evidenţiarea tuturor membrilor de partid, pe localităţi, în funcţie de vârstă, sex şi studii, a declarat, ieri, la o conferinţă de presă, liderul formaţiunii, Edmond Vasilică Buga Sfinteş. Aceeaşi sursă a mai afirmat că, în ultima perioadă, P.R.M. a pus bazele unei noi organizaţii, în comuna Ţinteşti, în prezent existând doar şapte comune buzoiene – printre care Pardoşi, Murgeşti şi Mărgăriteşti – care nu se încadrează în sloganul „P.R.M., peste tot”.
De asemenea, liderul peremist prevede că, dintre cei 13 consilieri locali ai partidului, vor fi câţiva care vor trebui să dea socoteală în faţa conducerii organizaţiei judeţene pentru rezultatele slabe obţinute în anul electoral 2009, la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale: „Nu îi vom judeca de aici, din birou. Vom vedea dacă la mijloc este vorba despre dezinteres sau dacă oamenii sunt ameninţaţi sau nu sunt lăsaţi să-şi facă treaba. Totuşi, mă tem că vor fi excluşi câţiva dintre ei”, a spus Edmond Vasilică Buga Sfinteş.
La Râmnic, cu lacătul pe uşă
De circa două luni, organizaţia râmniceană a Partidului România Mare a rămas fără sediu, întrucât clădirea în care se afla acesta, aparţinând Primăriei, a fost retrocedată, în urma unei acţiuni în Justiţie, foştilor proprietari. „După 1 ianuarie, ne-am trezit că la uşa sediului, în afară de lacătul nostru, a mai apărut unul, pus de foştii proprietari, care, însă, nu ne-au prezentat niciun document din care să reiasă că au reintart în posesia imobilului. Facem, pe această cale, un apel către primarul municipiului, să ne pună la dispoziţie un nou sediu, pentru o organizaţie care, la alegerile europarlamentare, a obţinut 17% la sută din voturile râmnicenilor, ceea ce înseamnă 1.000 de voturi, iar la prezidenţiale 1.300 voturi”, a spus liderul peremist.
Preşedintele P.R.M. Buzău, Edmond Vasilică Buga Sfinteş, a mai spus că organizaţia sa s-a pregătit pentru anunţatele alegeri anticipate pentru funcţia de primar al comunei Râmnicelu, unde „primarul a dat cu jula în fondurile europene pentru romi”. Numai că autorul uneia dintre „culmile hoţiei, să furi de la ţigani”, a fost reinstalat de Justiţie în funcţie…
Articole pe aceasi tema:
Category: Politica

