Începe asfaltarea
Groapă lângă groapă face un drum drept – este “cugetarea” unui clasic în viaţă, care între timp a ajuns de la Ministerul Transporturilor la cârma ţării. Iar dacă privim străzile din municipiu, observăm cât de plină de adevăr este. Arterele Buzăului arată ca după un adevărat război, ca un şvaiţer, după ce zăpada căzută abundent pe parcursul ultimelor luni s-a topit. Astfel, municipalitatea va începe în scurt timp lucrările de asfaltare. Din această cauză, trebuie să vedem şi partea bună a lucrurilor. În oraş se va munci tovărăşeşte, cot la cot, pentru astuparea craterelor, în timp ce service-urile auto vor face profit de pe urma planetarelor stricate. Atenţie, nervii dăunează grav sănătăţii, deci să avem răbdare…
120 de tone de sare plus câteva tone bune de nisip au fost aruncate pe străzile din municipiu în această iarnă, fapt ce a condus la “calamitarea” lor. Pe arterele Unirii Nord, Transilvaniei, Aleea Sporturilor, Chiristigii, Brăilei şi Mesteacănului se poate circula fie dacă eşti posesorul unui autoturism cu valenţe off-road, fie dacă ai prea mulţi bani, fie dacă vrei să îţi duci maşina la programul “Rabla”. În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Constantin Boşcodeală a explicat pe îndelete cum se va rezolva problema gropilor. Nu adoptându-le, aşa cum se impune în cazul câinilor fără stăpân, ci astupându-le. Pe termen scurt, până în data de 15 martie, se doreşte începerea lucrărilor de plombare, frezare, aşternere a unui nou covor asfaltic şi repararea străzilor secundare din cartierele municipiului. Pe termen lung, municipalitatea are o viziune mai largă, respectiv atragerea unor fonduri care să permită primăriei să realizeze proiecte de infrastructură ample. Primarul Boşcodeală a explicat că banii europeni vor viza reabilitarea străzilor din cartierul Mihai Viteazul, a Bulevardului Unirii, dar şi inventarierea şi reabilitarea trotuarelor, care la rândul lor se prezintă într-o perfectă stare dezastruoasă. Astfel, pe lângă cele 26 de străzi reabilitate anterior, alte 52 vor intra în atenţia drumarilor.
Revenind la moştenirea lăsată de iarna 2009 – 2010, trebuie să amintim că în bugetul local sunt prinse 15 miliarde de lei vechi, care vor fi folosite pentru asfaltări. Dacă sunt îndeajuns, nu putem şti, gropile sunt însă îndestulătoare.
Florin Zafiu
Articole pe aceasi tema:
Category: Administratie

