Intelegerea intre PDL si PNL a functionat

| 2010/02/25 | 0 Comments

pnl pdl buzau 300x224 Intelegerea intre PDL si PNL a functionat

pnl pdl buzau


A funcţionat!
• Înţelegerea dintre democrat-liberali şi liberali au adus un buget judeţean echilibrat şi un nou vice al Consiliului Judeţean

„Gentlemen agreement-ul”, sau altfel spus înţelegerea, neparafată printr-un document scris, dintre Partidul Democrat-Liberal şi Partidul Naţional Liberal, de colaborare le nivelul Consiliului Judeţean, şi având drept scop aprobarea unui buget echitabil pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, s-a materializat, ieri, la şedinţa ordinară a acestui for legislativ. Mai precis, s-a procedat la adoptarea bugetului în varianta propusă, prin amendamentele depuse la proiectul iniţiatorului de către consilierii celor două partide şi la înlocuirea vicepreşedintelui Ştefan David cu un reprezentant al Partidului Naţional Liberal, Emilian Drăgoi. Tot în baza acestei înţelegeri pare să se fi încadrat şi gestul reprezentanţilor celor două partide de a fi de acord să dea posibilitatea preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, de a retrage de pe ordinea de zi proiectele de hotărâre privind constatarea încetării mandatelor consilierilor P.S.D. Cornel Pitiş, Gabriel Baciu, Dumitru Dobrică şi Emanoil Neagu, excluşi din partid.

Vot în oglindă

Votarea tuturor hotărârilor legate de bugetul Consiliului Judeţean a decurs, practic, după acelaşi tipic: au fost respinse variantele iniţiatorului (20 voturi împotrivă, 9 pentru, 4 abţineri, ultimele ale consilierilor excluşi din partid) şi au fost adoptate cele modificate prin amendamentele propuse de grupurile P.D.-L. şi P.N.L., cu 20 voturi pentru, 9 împotivă şi 4 abţineri. Cam aceeaşi a fost şi istoria votului la proiectul de hotărâre legat de eliberarea din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a reprezentantului P.S.D. Ştefan David şi la cel privind alegerea unui nou ocupant al fotoliului rămas, astfel, vacant, în persoana consilierului liberal Emilian Drăgoi.
Câteva ore mai târziu, la o conferinţă de presă organizată la sediul Partidului Democrat-Liberal, susţinută de consilierii pedelişti Ion Popescu, Adrian Burducea, Costantin Voicu şi Ioan Faifer, vorbitorii şi-au exprimat satisfacţia că P.D.-L., în colaborare cu P.N.L., şi-a onorat promisiunea de a da judeţului un buget corect repartizat, fără a se ţine cont de coloratura politică a primarilor, singurul criteriu avut în vedere fiind cel al mărimii comunelor, proiectele aflate în derulare şi datoriile moştenute de primarii noi în funcţii de la vechile administraţii. Comuna Gura Teghii este un exemplu în acest sens: ea este condusă de primar social-democrat, dar are cel mai mare buget dintre toate comunele judeţului, fapt datorat necesităţii continuării unor proiecte aflate în derulare. „Bineînţeles, fiecare partid a avut posibilitatea să ia decizia de a tăia câte ceva de la o comună cu primar al său, pentru a mări bugetul alteia, cu primar de aceeaşi culoare. Bineînţeles, nu vorbim despre diferenţe semnificative”, a spus consilierul Adrian Burducea.

Consilierii excluşi din P.S.D. rămân pe funcţii

În ceea ce priveşte situaţia celor patru consilieri social-democraţi excluşi din partid, Consiliul Judeţean nu a luat nicio decizie, întrucât noua alianţă P.D.-L.+P.N.L. a dat posibilitatea preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu, de a retrage de pe ordinea de zi proiectele de hotărâre privind constatarea încetării mandatelor. Aceasta pentru că, înaintea şedinţei, acesta a dat citire unui document, provenit de la Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală a P.S.D., care afirmă că aceasta nu s-a pronunţat în cazul contestaţiilor depuse de cei patru împotriva deciziei de excludere şi, mai mult, că este singura abilitată să se pronunţe în acestă speţă.
La conferinţa de presă organizată la sediul Partidului Democrat-Liberal, susţinută de cei patru consilieri pedelişti, secretarul general al organizaţiei judeţene, Ion Popescu, a declarat că dacă preşedintele Victor Mocanu nu ar fi retras proiectele de hotărâre, grupul consilierilor P.D.-L. ar fi votat în favoarea constatării încetării mandatului celor patru. „Noi nu recunoaştem valabilitatea acestei adrese, pentru că era adresată preşedintelui Consiliului Judeţean. Comunicarea în cauză trebuia făcută conducerii organizaţiei judeţene a P.S.D., şi aceasta să o comunice Consiliului Judeţean”, a afirmat Ion Popescu.
Călin BOSTAN



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Category: Galerie Foto, Politica

About the Author (Author Profile)



Articole pe aceasi tema:

  • Nu exista articole pe aceasi tema

Leave a Reply