Calamităţile intră în buget

sere buzau
Principalele capitole din buget care vor dicta activitatea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Buzău în anul 2010 au suferit schimbări, în sensul că Ministerul Agriculturii a prevăzut finanţări pentru anumite domenii, date uitării pe parcursul anului trecut. De departe, cel mai important este că a fost prevăzută o sumă consistentă pentru sprijinirea agricultorilor ale căror terenuri au suferit de pe urma fenomenelor meteo, respectiv inundaţii sau secetă.
Daniela Stan, directorul coordonator al Direcţiei Agricole Buzău, a precizat că bugetul Ministerului Agriculturii este structurat în principal pe şapte capitole, două dintre ele ieşind în evidenţă.
Pe lângă bugetul destinat exclusiv funcţionării instituţionale, prefinanţării – finanţării – cofinanţării proiectelor de dezvoltare rurală, acolo unde au fost prinse 5614 milioane lei, rentei viagere aferente anului 2009, ministerul prevede bani şi pentru implementarea sistemului antigrindină, modernizarea infrastructurii de irigaţii şi, cel mai important, pentru cercetare şi acordarea unor ajutoare de stat care să stimuleze exportul şi să despăgubească agricultorii ale căror culturi au suferit de pe urma calamităţilor.
În acest sens, cele cinci staţiuni de cercetare – staţiunea pomicolă din Cândeşti, cea viticolă de la Pietroasele, Ruşeţu, Dulbanu şi staţiunea legumicolă Buzău, ultima dintre ele pusă pe butuci – ar putea atrage fonduri pentru dezvoltare. Bugetul prevede 145 milioane de lei. Sume generoase se regăsesc şi în cel de-al doilea caz. 70.000 de hectare agricole au fost năpăstuite de prăpădul viiturilor şi al caniculei, anul trecut, fără ca agricultorii să fie despăgubiţi, din lipsa unui buget. În acest an, au fost prevăzute 962 de milioane de lei, iar banii se pare că se vor cheltui. Numai în primele luni ale anului, în urma căderilor masive de zăpadă, a gerului, dar şi a inundaţiilor, au fost afectate aproximativ 30.000 de hectare de terenuri agricole.
Florin ZAFIU
Articole pe aceasi tema:
Category: Economie, Galerie Foto

