Risc de inundaţii

| 2010/02/21 | 0 Comments

Având în vedere încălzirea vremii şi topirea zăpezii, căderea precipitaţiilor sub formă de ploaie, precum şi riscurile identificate la nivelul fiecărei localităţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a atenţionat Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ, cu privire la măsurile necesare intervenţiei pe plan local,  în cazul producerii unor inundaţii sau alunecări de teren. Serviciul Voluntar va acţiona pentru localizare şi limitare concomitent cu anunţarea la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a situaţiei apărute, precum  şi măsurile luate. Inspectoratul va evalua şi monitoriza cazul şi va lua măsurile ce se impun în vederea asigurării intervenţiei în sprijinul populaţiei, cu forţe şi mijloace specializate, independent sau în cooperare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu. Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenţii la prevederile legii 481/2004 privind protecţia civilă şi sunt sancţionate contravenţional cu sume cuprinse între 1000 – 5000 lei.

F.Z.



Articole pe aceasi tema:

Tags: ,

Category: Administratie

Leave a Reply