BAC-ul, o şuetă cu “premii”

| 2010/02/19 | 0 Comments

Peste 84% din candidaţii la proba orală de limba română: avansaţi şi experimentaţi

DAN DINU

Ieri, Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău a prezentat rezultatele finale ale primei probe a Bacalaureatului, şi anume evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, desfăşurată pe parcursul a trei zile, de luni până miercuri.  Proba orală de limba română de bacalaureat a vizat comentarea de texte la prima vedere, literare şi non-literare, practică uzuală în urmă cu 30 de ani, când elevii nu învăţau mecanic, dar prin examenul din ultimele trei zile s-a vrut să se afle câţi dintre liceeni pot argumenta un paragraf, după 12 ani de şcoală. La nivel naţional, rezultatele parţiale arată că aproape 60% dintre tineri, adică 123.683, au obţinut rezultatul maxim şi certificatul de utilizator experimentat. Aceştia au capacitatea de a citi corect şi cursiv, conştient şi expresiv un text la prima vedere. Totodată, ei pot sintetiza mesajul global al unui astfel de text şi pot explica aspecte implicite ale acestuia. Mai mult, tinerii fac dovada că pot susţine argumentat un punct de vedere, că pot construi un discurs şi că îl pot adapta la interlocutori şi la scopul comunicării, folosind adecvat mijloacele de comunicare. Cu alte cuvinte, aproape 124.000 de tineri utilizează corect, adecvat şi nuanţat limba literară.

Tot parţialele anunţate de către Ministerul Educaţiei arată că mai sunt peste 67.000 de candidaţi care au primit certificat de utilizator avansat şi aproape 28.000 pe cel de utilizator mediu, ceea ce demonstrează că şi aceştia ştiu să citescă corect, cursiv şi coerent, dar avansaţii pot formula clar şi coerent ideile textului, iar cei cu nivel mediu pot doar identifica ideile din text.

Licee mereu în top

“În judeţul Buzău, la prima probă a bacalaureatului, constând în testarea competenţelor lingvistice la limba română, au fost înscrişi 4217 elevi, din care s-au prezentat 4165. Nu a existat nici un eliminat, iar trendul înregistrat la nivel naţional se regăseşte şi în liceele buzoiene, astfel că din numărul menţionat anterior marea majoritate, respectiv 2390 de elevi au obţinut calificativul “experimentat”. Putem să exemplificăm, în topul liceelor cu rezultate foarte bune, Colegiul Naţional B.P. Hasdeu, care nu a avut nici un elev de nivel mediu, 24  – avansaţi şi 260 – experimentaţi (0 – 24 – 260). Situaţie care se regăseşte şi la Colegiul Mihai Eminescu: 0 – 15 – 262,. La Seminarul Teologic, toţi cei evaluaţi au primit calificativul de experimentat. Colegiul Naţional Al. Vlahuţă din Râmnicu Sărat are de asemenea o linie de clasament 2 – 10 – 184, iar Liceul Teoretic “Ştefan cel Mare: 0 – 25 – 165. Examinarea a fost monitorizată de personalul Inspectoratului Şcolarşi putem spune că nu au existat deficienţe organizatorice sau incidente de o altă natură”, ne-a declarat Florina Stoian, inspector şcolar general.

Iniţiativa ministerului şi schimbarea bruscă de abordare a examenului de bacalaureat se fundamentează pe considerente europene. Fiecare ţară europeană trebuie să creeze “premisele elaborării unor politici educaţionale în domeniul lingvistic şi a unor programe diversificate, deopotrivă generale şi specifice, condiţie a promovării plurilingvismului şi a cetăţeniei democratice, ca derivate ale Cadrului European Comun de Referinţă pentru limbile moderne CECR”, potrivit oficialilor MECTS.

Noul tip de bacalaureat aduce ca noutate absolută evaluarea competenţelor digitale, adică a celor care vizează cunoştinţele privind utilizarea calculatorului, şi reducerea probelor scrise de la cinci la trei, celelalte teste fiind asemănătoare celor din anii precedenţi.

“Bacalaureatul oral are ca scop evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, maternă şi modernă. De aceea, pe bilet se găsesc atât texte literare, cât şi non literare. Pentru prima dată, elevul nu trebuie să înveţe nimic pe de rost. Nici măcar poeziile sau proza clasicilor. Nimic. În aceste condiţii, elevii ar fi putut susţine proba acesta şi în ianuarie şi în decembrie, oricând. Cerinţa, competenţe de comunicare lingvistică, este ceva obişnuit în ţările Uniunii Europene, iar testul PISA cuprinde o astfel de evaluare”, explică autorităţile din minister.

Probele orale vor continua în semestrul al doilea

Potrivit Ministerului Educaţiei, problele orale ale examenului de Bacalaureat vor avea loc în perioada:

- 19 – 29 aprilie 2010  la  competenţe digitale

- 31 mai – 4 iunie 2010  la limba modernă

Probele scrise la Bacalaureat se vor desfăşura:

- 28 iunie 2010  la limba şi literatura română

- 30 iunie 2010 la matematică sau istorie, în funcţie de profil

- 2 iulie 2010  la o probă la alegere



Articole pe aceasi tema:

Tags: , , ,

Category: Educatie-Cultura

Leave a Reply